Camera de Comerț și Industrie Brașov anunță lansarea apelului de proiecte Sprijinirea investițiilor în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii) cu finanțare din Fondul pentru modernizare în cadrul Programului-cheie 1- Surse regenerabile de energie și stocarea energiei în data de 19.11.2024 până pe data de 17.01.2025.
Obiectivul specific schemei de ajutor: Obiectivul general urmărit este sprijinirea investițiilor în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii) conectate la o instalaţie existentă de producere a energiei din surse regenerabile, inclusiv centrale hidroelectrice. Capacitatea de stocare absoarbe anual cel puţin 75% din energia sa din instalaţia de producţie de energie din surse regenerabile la care este conectată direct.
Solicitanți eligibili: Operatorii economici de tip Societăți (microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii și întreprinderi mari, exclusiv întreprinderi nou înființate), precum și regiile autonome, legal constituite în conformitate cu legislația națională și înregistrate la ONRC în România până la data primei plăţi din ajutorul de stat acordat.
Nu sunt eligibili solicitanții care își desfășoara activitatea în sectorul pescuitului și acvaculturii.
Cheltuieli eligibile: Vor putea fi finanțate proiecte care au ca obiectiv implementarea unei capacități noi de stocare a energiei electrice în spatele contorului (baterii), conectată la o instalaţie existentă de producere a energiei din surse regenerabile.
In acest sens, se vor finanța investiții care pot viza stocarea energiei din urmatoarele surse:
– exclusiv energie din instalația de producere a energiei din surse regenerabile la care este conectată direct;
– mix energie din instalația de producere a energiei din surse regenerabile la care este legata direct și energie extrasă din SEN, cu respectarea condiției ca instalația de stocare finanțată să absoarbă anual minimum 75% din energia sa din instalația de producere a energiei din surse regenerabile la care este conectată direct.
Următoarele activităţi prevăzute în proiect sunt eligibile:
– Achiziționarea de instalații/echipamente noi pentru construirea de capacități noi de stocare a energiei electrice;
– Construcții care fac obiectul proiectului de stocare a energiei electrice.
Valoarea finanțării nerambursabile aferente proiectului:Solicitanții nu pot depăși 100% din cheltuielile eligibile ale proiectului, iar valoarea maximă a ajutorului de stat este de 10.000.000 euro pe întreprindere, pe proiect.
Bugetu alocat:
Bugetul alocat acestui apel este de 150.000.000 euro pentru investiții de stocare a energiei în baterii.
Camera de Comerț si Industrie Brașov, prin Departamentul de Consultantă format dintr-o echipă de specialiști cu o experiență de peste 20 ani, oferă servicii de consultanță și asistență societăților interesate în scopul identificării celei mai potrivite surse de finantare, luând în considerare programele de actualitate și domeniul de interes al clientului.
Persoana de contact:
Attila Szekely | Director Departament Consultanță
E-mail : attila.szekely@ccibv.ro
Telefon 0268 547 084