Business

Prima expoziție virtuală susținută de CCI Brașov

Prima expoziție virtuală susținută de CCI Brașov 1185 592

Camera de Comerț și Industrie Brașov a lansat anul trecut Creative Hub CCIBV, un program ce vine în sprijinul agenților economici din industriile creative și în întâmpinarea necesităților părinților și copiilor de a petrece timpul liber într-un mod inedit.

În această toamnă, programul nostru își oprește atenția asupra unui grup de oameni deosebit de talentați, care fac onoare comunității brașovene. Vorbim de 15 meșteșugari populari, membrii ai Asociației Creatorilor de Artă Tradițională și Contemporană Brașov.

Ne face deosebită plăcere să aducem în atenția dumneavoastră prima expoziție virtuală cu tema tradițională susținută de Camera de Comerț și Industrie Brașov.

Această expoziție prezintă lucrările deosebite ale artiștilor brașoveni, fiind o bucurie și o onoare pentru noi de a putea cunoaște motivația care se află în spatele dorinței dânșilor de a duce mai departe obiceiuri străvechi.

Camera de Comerț și Industrie Brașov aniversează anul acesta 170 de ani de activitate. La 20 ianuarie 1851 avea loc ședința festivă de deschidere a Camerei de Comerț și Industrie Brașov în prezența oficialităților, în frunte cu Franz von Salmen, care îndeplinea și rolul de comisar guvernamental, comitele sașilor și a unui public numeros. Oglinda economică din acea perioada aducea în atenție Meșteșugurile și Industria. Meseriașii grupați în bresle, formă de organizare străveche și încă puternică se găseau la: Sibiu, Brașov, Mediaș, Orăștie, Bistrița; de sute de ani meseriile prinseseră rădăcini puternice. Existau și câteva bresle (tehuri) românesti în Șcheii Brașovului, Făgăraș și Hațeg, specializate în cojocărie, croitorie, papucărie și port național.

Prin această expoziție virtuală dorim să aducem în atenția tinerilor și a mediului de afaceri brașovean importanța menținerii unei colaborări strânse cu acești oameni de valoare ai comunității brașovene, aducând în acest mod un omagiu trecutului, dar și o mare valoare viitorului. Vă invităm să va alăturați demersului nostru viitor de a organiza cursuri, târguri și evenimente împreună cu membrii Asociației Creatorilor de Artă Tradițională și Contemporană Brașov.

Sperăm să vă bucure această expoziție virtuală, care reprezintă și o continuare a expoziției fizice demarate la Centrul Cultural Reduta în perioada 2 Martie-10 Mai 2021- ŢARA BÂRSEI – Spațiu meşteşugăresc multicultural.

Totodată, Asociaţia Creatorilor de Artă Tradiţională şi Contemporană Braşov organizează în perioada 06.10 –  31.12.2021 în colaborare cu Consiliul Județean Brașov și Serviciul Cultură Tradițională din cadrul Centrului Cultural Reduta, expoziția  ”Povestea Icoanei” la centrul Cultural Reduta din Brașov.

Comunicatul de presă  AICI.

Fonduri europene și antreprenoriat cu specialiștii CCI Brașov

Fonduri europene și antreprenoriat cu specialiștii CCI Brașov 1251 704

Attila Szekely, Directorul Departamentului de Consultanță și specialist în fonduri europene a fost invitat special în cadrul emisiunii DE LA MIC LA MARE pe tema Accesarea Fondurilor Europene.

26 octombrie 2021

Specialistul Camerei de Comerț și Industrie Brașov a răspuns punctual, în cadrul emisiunii, la întrebări legate de:

Cum pot să aflu detalii, adaptate la afacerea mea, despre fondurile europene?

Ce alte fonduri există în afară de cele europene?

La ce să fiu atent când aleg consultantul care să îmi facă dosarul pentru accesarea de fonduri?

Care sunt pașii din cadrul unui proiect, începând cu prima întâlnire până la finalizare? Care este implicarea consultantului în tot acest proces?

Care sunt top 3 cele mai dese provocări pe care le au antreprenorii care accesează fonduri?

Care este riscul financiar pe care mi-l asum ca antreprenor? Banii pe care îi cheltui pentru construirea dosarului și ulterior cu consultantul, sunt suportate de antreprenor sau le pot include în proiect?

De unde vin banii aferenti acestor fonduri? Care este calculul, respectiv interesul, finanțatorului?

Cât adevar este în spatele afirmației “populare” că trebuie să ne ferim de fondurile europene? Că este dificil cu fondurile europene?

Cum să mă asigur că este în regulă să achit avansul unui consultant pentru construirea dosarului pentru fonduri europene?

Efectele pandemiei și în economia brașoveană

Efectele pandemiei și în economia brașoveană 1146 627

Președintele CCI Brașov, domnul Silviu Costea, în dialog cu Dan Ghiță , despre efectele pandemiei şi în economia braşoveană.

21 octombrie 2021

Efectele pandemiei se simt din ce în ce mai dur în economia braşoveană; relaxarea din vara anului 2021 a venit prea devreme iar mesajele primite nu au fost încurajatoare pentru vaccinare. Creşterile de preţuri şi tarife reprezintă altă încercare greu de depăşit pentru multe firme.

Despre situaţia mediului de afaceri braşovean şi posibile măsuri de redresare a vorbit la  emisiunea Azi în Braşov preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Brașov, Silviu Costea, în dialogul cu Dan Ghita.

Ziua Energiei Brașov – 10 septembrie 2021

Ziua Energiei Brașov – 10 septembrie 2021 1024 683

Ziua Energiei Brașov, cea mai importantă conferință dedicată energiei regenerabile din România

10 septembrie 2021, Hotel Belvedere Brașov

Cea de-a 12-a ediție a conferinței Ziua Energiei Brașov, eveniment de referință pentru sectorul regenerabilelor, va avea loc pe 10 septembrie 2021, la Hotel Belvedere Brașov.

REPOM, companie ce activează în domeniul operării şi gestionării instalaţiilor de energie regenerabilă, continuă tradiția și organizează Ziua Energiei Brașov, unul dintre cele mai importante evenimente de specialitate din România.

Tematica evenimentului este de maximă actualitate și interes pentru cei peste 200 de participanți pe care îi așteptăm la dezbaterile conferinței. Uniunea Europeană a creat conceptul de Pact verde european, a inițiat proiectul Fit for 55 parte din Pact și începând cu iulie 2021, a reglementat obligativitatea implementării directivei privind prosumatorii în toate țările Uniunii Europene. Toate aceste aspecte stabilesc obiective ambițioase pentru Europa în privința reducerii emisiilor de carbon. Astfel, evenimentul organizat de REPOM își propune să reunească lideri ai comunității energetice europene pentru a discuta măsurile pe care le consideră necesare pentru atingerea acestor obiective.

Ziua Energiei Brașov din acest an se va concentra pe următoarele teme:

 Pactul Verde european, pachetul Fit for 55, Prosumatori

Cum se adoptă și se finanțează aceste obiective în UE și România?

Care sunt planurile în afara granițelor?

Ce tehnologii există și sunt fezabile și ce este în curs de dezvoltare?

Domnii  Dan Drăgan și George Niculescu, Secretari de Stat în Ministerul Energiei, sunt invitați să participe la evenimentul nostru. Domnul Zoltan Nagy-Bege, Vicepreședintele ANRE, a confirmat participarea la ediția din acest an și va prezenta modurile în care pot fi implementate obiectivele Guvernului României în contextul Pactului verde european și al noilor direcții trasate de pachetul Fit for 55. Conferința se va bucura și de opiniile unor persoane de specialitate din mediul internațional. Va fi alături de noi doamna Barbara Saerbeck, membră a AGORA Energiewende, un grup de experți independenți dedicați obiectivelor climatice și energetice stabilite de mediul politic european și german. Iar domnul Julian Popov, membru al Consiliului consultativ Climate-KIC, va consolida perspectivele europene de atingere a  obiectivelor impuse de Pactul verde european.

Doamna Amalia Stamate, Economist Senior în cadrul Băncii Naționale a României, va interveni în cadrul conferinței cu informații și indicații cu privire la sprijinul acordat proiectelor de finanțare a energiei regenerabile. Cu ce schimbări ne vom confrunta în remodelarea pieței de energiei regenerabilă odată cu pachetul Fit for 55 vom dezbate pe larg alături de domnul Viorel Lefter, președinte al Organizaţiei Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România.

De asemenea, i-am invitat la eveniment pe domnul Allen Coliban, Primarul Brașovului și pe domnul Silviu Costea, președinte al Camerei de Comerț și Industrie Brașov. Așteptăm confirmări și din partea altor Speakeri că vor fi alături de noi la cele trei sesiuni de dezbateri ale conferinței.

La ediția din acest an, vor fi prezente trei categorii de participanți:

50% din părțile interesate din sectorul energetic românesc și european (în principal investitori);

25% din politică, mediul academic și administrația românească;

25% din „alții”, persoane din industria națională și internațională și mediul academic interesate de acest subiect.

Conferința va fi tradusă simultan în engleză și română. Participarea este gratuită.
Pentru înregistrare și mai multe informații, consultați pagina dedicată evenimentului: https://ziuaenergiei.ro 

Ziua Energiei Brașov beneficiază de sprijinul ENTERA.

Partenerii media ai Conferinței sunt: E-nergia, Energynomics, Financial Intelligence, Focus Energetic, InvesTenergy, NewsEnergy, Energy Center.

Eveniment online: Connecting European Chambers

Eveniment online: Connecting European Chambers 1920 1280

Vă informăm despre desfășurarea evenimentului Connecting European Chambers.

Camera de Comerț si Industrie a României are plăcerea de a vă informa cu privire la desfășurarea evenimentului anual al rețelei camerelor de comerț europene – Connecting European Chambers – ediția a VI-a, în perioada 29 iunie -1 iulie 2021, în format online.

Evenimentul organizat de EUROCHAMBRES se adresează reprezentanților camerelor de comerț locale și naționale, având posibilitatea să afle informații relevante cu privire la noile programe ale Uniunii Europene, precum și să participe la schimbul de bune practici camerale.

În prima zi a conferinței vor fi prezentate oportunitățile de finanțare în următoarele șase domenii, puse la dispoziție de Comisia Europeană:

01. Antreprenoriat și IMM-uri

02. Inovare

03. Internaționalizare

04. Vecinătate și extindere

05. Competențe

06. Europa durabilă

În cea de-a doua și a treia zi a conferinței, reprezentanții camerelor de comerț sunt invitați să participe activ la sesiunile de lucru. Acestea se vor desfășura în modul următor:

scurtă prezentare realizată de moderator și apoi un tour de table al participanților;

discuții structurate cu privire la dezvoltarea unor potențiale acțiuni comune, luând în considerare sursele de finanțare europeana alocate fiecărui domeniu. Scopul final constând în dezvoltarea unor parteneriate pentru depunerea unor viitoare proiecte de către consorțiile formate din camerele de comerț.

Connecting European Chambers își propune să dezvolte capacitatea camerelor de comerț de a coopera în cadrul proiectelor cu finanțare europeană, bazîndu-se pe punctele forte ale rețelei camerale. În plus, se urmărește consolidarea parteneriatelor de colaborare între membrii EUROCHAMBRES, în vederea furnizării comunității de afaceri a unei game extinse de servicii cu valoare adaugată.

Detalii suplimentare se regasesc în agenda  AICI

Conceptul evenimentului  AICI.

Ambasadorul Republicii Islamice Pakistan în România

Ambasadorul Republicii Islamice Pakistan în România 1920 1280

Vizita excelenței sale, Dr. Zafar Iqbal – Ambasador al Republicii Islamice Pakistan în România

În data de 4 iunie 2021, Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Brașov, dl. Silviu COSTEA a avut o întrevedere cu Excelența Sa Dr. Zafar Iqbal, Ambasador al Republicii Islamice Pakistan în România, aflat la prima sa vizită la sediul nostru.

Vizita a avut ca scop principal evaluarea relațiilor comerciale bilaterale la preluarea portofoliului de ambasador de către E.S. dl. Zafar Iqba. Cu această ocazie, E.S. dl. Ambasador a prezentat experiența companiilor din Pakistan și dorința acestora spre deschiderea comerțului astfel încât mărfurile să poată ajunge în mod direct pe piața din România.

În cadrul întâlnirii s-au abordat subiecte precum îmbunătățirea colaborării comerciale între Pakistan și România, în beneficiul comunității de afaceri din ambele părți. Potrivit Excelența Sale, Dr. Zafar Iqbal, Pakistanul şi România, ţări cu relaţii economice tradiţionale, oferă oportunităţi numeroase, atât în domeniul comercial și cel al resurselor umane, cât şi în cel investiţional, însă este nevoie de o mai bună conectare a celor două comunităţi de afaceri, astfel încât potenţialul pieţelor menţionate să fie valorificat într-o mai mare măsură.

O notă aparte a fost legată de municipiul Brașov. Excelența Sa a menționat că a fost plăcut impresionat să descopere un oraș atât de frumos, modern și totodată plin de istorie. Cum prima impresie contează, această vizită este numai primul pas în vederea stabilirii unor legături economice durabile. Totodată, Excelența Sa, Dr. Zafar Iqbal a menționat cu privire la orașul Brașov – „The jewel of Carpathians – one of the most beautiful cities in the world.”.

Camera de Comerț si Industrie Brașov, prin Departamentul de Marketing & PR format dintr-o echipă de profesioniști cu o experiență de peste 25 ani, oferă o paletă largă de servicii societăților în scopul identificării celor mai potrivite oportunități pentru dezvoltarea afacerilor.

Conferința: Ecologie mentală pentru Business și viață

Conferința: Ecologie mentală pentru Business și viață 1920 1280
Camera de Comerț și Industrie Brașov organizează sâmbătă, 28 Noiembrie 2020, începând cu ora 12:00, conferința ”Ecologie mentală pentru business și viață” susținută de Connie Larkin, singurul leader de Educație Ontologică pe plan național și președinte al Asociației Why Not Me.

Pentru a citi mai mult trebuie să vă logați ca membru.

Programul: Electric Up

Programul: Electric Up 1920 1280

Ne pare rău pentru a accesa această pagină trebuie să vă logați ca și membru. Devino membru acum.