În data de 18 Mai 2023 se va desfășura conferința ”Educație financiară pentru creșterea afacerilor și dezvoltarea
economică” organizată de Asociaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton ADAA împreună cu Ziarul NEWS și în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Brașov.
Conferința este organizată în cadrul proiectului naţional „EDUCAŢIE FINANCIARĂ PENTRU CREŞTEREA AFACERILOR ŞI DEZVOLTAREA ECONOMICĂ” și îşi propune implicarea părţilor interesate în educaţia financiară în scopul creşterii economice şi a dezvoltării afacerilor; de asemenea, se are în vedere îmbunătăţirea educaţiei financiare în rândul mediului de afaceri şi dezvoltarea competenţelor şi aptitudinilor necesare pentru acces facil la finanţare.
Data: 18 Mai 2023
Locația:Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu”
Ora: 11.00
În acest an, s-a alocat o atenţie deosebită acestui proiect, prin impactul la nivel naţional pe care îl va avea, militând astfel pentru creşterea gradului de educaţie financiară, cu precădere în rândul antreprenorilor.
Agenda evenimentului:
10.30 – 11.00- Înscrierea participanţilor
11.00 – 11.30- Deschiderea oficială
11.30 – 12.30- Sesiunea plenară I
12.30 – 12.45- Pauză de cafea
12.45 – 13.45- Sesiunea plenară II
14.30 – 15.00 – Prânz /Cocktail