Curs : Comunicare și relații pentru afaceri de succes

Curs : Comunicare și relații pentru afaceri de succes

Curs : Comunicare și relații pentru afaceri de succes 1405 1054

În data de 31.10.2023  Camera de Comerț și Industrie Brașov organizează cursul:
 

”Comunicare și relații pentru afaceri de succes.”

Comunicarea eficientă înseamnă 20% ce știi și 80% ce simți despre ceea ce știi.” Jim Rohn
“Cea mai mare problemă în comunicare este iluzia că ea a avut loc.” George Bernard Shaw

Comunicarea este un element extrem de important în procesul de dezvoltare al unei afaceri, fie că abordăm procesele de vânzare și negociere, procesele de retenție sau relațiile cu clienții și cele de la locul de muncă.

Descoperirea și dezvoltarea abilităților de comunicare, cu atât mai mult  în era tehnologiei, contribuie la crearea de relații funcționale pe termen lung – unul dintre pilonii care stau la baza succesului în afaceri – dar și la crearea unui mediu de muncă menit să încurajeze creativitatea, experimentarea, inovația și performanța întregii echipe față de cea individuală. Într-un mediu de muncă în care comunicarea este încurajată și apreciată, angajații se simt mai motivați să își îmbunătățească abilitățile și să contribuie la succesul organizației. Astfel, dezvoltarea continuă a abilităților de comunicare nu doar că întărește legăturile dintre membrii echipei, dar și sporește angajamentul și satisfacția angajaților, contribuind astfel la atingerea obiectivelor companiei.

Pentru că ne dorim să sprijinim comunitatea oamenilor de afaceri brașoveni și să contribuim la dezvoltarea sustenabilă a companiilor brașovene, Camera de Comerț și Industrie Brașov organizează în data de 31 Octombrie 2023 cursul de“Comunicare și relații pentru afaceri de succes!

Cursul are ca scop să facă cunoscută în rândul oamenilor de afaceri brașoveni o nouă perspectivă a comunicării, comunicarea bazată pe inteligența emoțională și cum poate fi folosită, într-un mod clar și pragmatic, ca unul dintre pilonii de bază ai unei afaceri sustenabile.

În cadrul cursului vei putea să:

  • Descoperi secretele unei comunicări puternice și ale relațiilor durabile în afaceri;
  • Descoperi abilitățile ascunse de a comunica și de a rezolva orice conflict;
  • Descoperi cum poți folosi comunicarea în creșterea productivității și atingerea obiectivelor;
  • Descoperi barierele care vă împiedică să comunicați, să acționați și să stabiliți relații funcționale pe termen lung, și împreună le vom transforma în punți către succes;
  • Descoperi posibilitatea de a comunica eficient în orice conversație, indiferent de context;
  • Descoperi cum poți atinge niveluri de înțelegere și conexiune cu ceilalți pe care nu le-ai crezut niciodată posibile;

Cine susține cursul ?

Cristina Sîrbu | Formator și coach certificat Performplus Germania – Consiliere în carieră orientată pe competențe – are o experiență de peste 15 ani în dezvoltarea relațiilor și proceselor de vânzare, negociere și retenție din diferite domenii.

Pentru că locurile sunt limitate vă rugăm să confirmați participarea dvs. până la data de 27.10.2023 ora 15:00.

Data: Marți 31 Octombrie 2023; Interval orar:  09,00-15,00; Locația: sediul Camerei de Comert și Industrie Brașov

Tarif:  540  lei ( tva inclus)

Camera de Comerț si Industrie Brașov, prin Departamentul de Formare Profesională și Învătământ Dual, a oferit până în prezent cursuri de formare profesionlă la peste 25.000 de persoane. Acestea au beneficiat de experiența de peste 25 de ani a echipei și de profesionalismul celor 120 de formatori cu care colaboram.
Așteptăm cu drag înscrierile persoanelor interesate de aceste cursuri.

Persoană de contact: Gabriela Suciu
telefon 0731 377 060
e-mail: gabriela.suciu@ccibv.ro