Camera de Comerț și Industrie Brașov

Împreună pentru afaceri de succes

Manifestări expoziționale în Tunisia: ”Chocolat & Patisserie Expo 2025″ și “Africa Food 2025”

Manifestări expoziționale în Tunisia: ”Chocolat & Patisserie Expo 2025″ și “Africa Food 2025” 1476 1182


Având în vedere relațiile excelente existente între  Republica Tunis și România,  în special în domeniul economic, Ambasada Republicii Tunisia în România are onoarea de a informa că Târgurile și Expozițiile Internaționale ale Tunisiei „IFE-Tunisia”, sub egida UTICA (Uniunea Tunisiană a Industriei, Comerțului și Artizanatului), vor organiza două evenimente comerciale internaționale de mare amploare la Tunis.

Chocolat & Patisserie Expo 2025
Care va avea loc în perioada 20–22 noiembrie 2025, la sediul UTICA din Tunis, acest târg festiv și gourmet va reuni o gamă variată de ciocolată fină și produse de patiserie, prezentate de către chefi renumiți și expozanți de prestigiu din Tunisia și din străinătate. Expoziția va fi completată de demonstrații culinare, degustări live și activități de divertisment, oferind un cadru ideal pentru profesioniști din domeniu, artizani, distribuitori, precum și pentru iubitorii de ciocolată.

Africa Food 2025
Evenimentul Africa Food 2025 este programat să se desfășoare în perioada 11–13 decembrie 2025, la sediul UTICA din Tunis.
Fiind unul dintre primele târguri comerciale africane dedicate în întregime industriei alimentare și a băuturilor, Africa Food 2025 își propune să conecteze producători, furnizori și cumpărători internaționali din întreaga regiune africană. Expoziția va constitui o platformă de promovare a comerțului, investițiilor și schimbului de cunoștințe, oferind totodată oportunități concrete de parteneriate și extindere în sectorul agroalimentar african aflat în plină expansiune.

Evenimentul va include demonstrații culinare live, degustări de produse și conferințe de nivel înalt dedicate principalelor provocări și strategii din sector.

Romanian Community Summit 2025

Romanian Community Summit 2025 1476 1182


Vă informăm despre desfășurarea evenimentului  Romanian Community Summit 2025, care  va avea loc la Chicago, în data de 20 septembrie 2025, fiind cel mai proeminent eveniment al comunității românești din regiunea de Midwest, precum și din Statele Unite ale Americii.

Evenimentul din acest an va reprezenta a III-a ediție anuală a acestei manifestări organizate de către Romanian United Foundation (RUF) din Chicago împreună cu alte organizații reprezentative ale comunității româno-americane și care beneficiază de sprij inul și implicarea directă a Ambasadei României în Statele Unite ale Americii și a Consulatului General al României la Chicago.

Manifestarea reunește lideri ai comunității româno-americane, precum și reprezentanți relevanți dintr-un spectru larg de profesii, din domeniul antreprenorial și din partea organizațiilor comunitare din întreaga regiune americană centrală (Midwest) și din SUA. Continuitatea edițiilor anuale, rezultatul unor eforturi considerabile și persistente, generate de concretizarea unor aspirații de creștere a relevanței într-o societate cu impact global și cu un mediu extrem de competitiv, conduce la o extindere graduală, dar comprehensivă, a ariei de acoperire, și își propune să genereze un impact durabil prin dialog, colaborare și implicare activă între sectoarele de afaceri, educație, cultură, credință, leadership civic și altele.

Investim în viitor prin educație antreprenorială

Investim în viitor prin educație antreprenorială 1041 839


GATE for Education la Camera de Comerț și Industrie Brașov!
Săptămâna „Cheia Banilor” din cadrul programului Școala de Vară GATE for Education a adus o experiență memorabilă pentru cei mici: o incursiune reală în lumea afacerilor, chiar în inima economiei locale la Camera de Comerț și Industrie Brașov.

Copiii au învățat cum funcționează economia și antreprenoriatul prin metoda internațională 𝐏𝐫𝐨𝐣𝐞𝐜𝐭-𝐁𝐚𝐬𝐞𝐝 𝐋𝐞𝐚𝐫𝐧𝐢𝐧𝐠 (𝐏𝐁𝐋)– învățare activă, prin proiecte reale și colaborare.

Startul: Vizita la Camera de Comerț.
Rezultatul:„𝐂𝐨𝐦𝐨𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐁𝐫𝐚𝐬̗𝐨𝐯𝐮𝐥𝐮𝐢❞ – un joc educativ de societate creat chiar de copii, inspirat de patrimoniul orașului și valorile antreprenoriale.
Cu sprijinul experților noștri, micii participanți au descoperit ce înseamnă inițiativa, colaborarea și cum pot transforma ideile în proiecte concrete.

„Credem că educația pentru viitor se construiește prin experiențe reale și curajul de a explora lumea business-ului încă de la vârste fragede”, a declarat 𝐋𝐮𝐜𝐢𝐚 𝐋𝐮𝐜𝐚, fondator 𝐆𝐀𝐓𝐄 𝐟𝐨𝐫 𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭𝐢𝐨𝐧.

Această colaborare marchează un pas important în apropierea dintre educație și mediul de afaceri – o legătură esențială pentru a forma liderii de mâine, capabili să gândească critic și să acționeze cu spirit antreprenorial.

Acte normative cu impact asupra activității C.C.I. Brașov și a membrilor acesteia 24.07.2025-28.07.2025

Acte normative cu impact asupra activității C.C.I. Brașov și a membrilor acesteia 24.07.2025-28.07.2025 1934 1446
Publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I în intervalul 24.07.2025-28.07.2025

● Ordonanță nr. 11 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală (M.O. nr. 695/24.07.2025)
 
● Ordin nr. 1140 emis de M.F. pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor bugetare (M.O. nr. 696/25.07.2025)
 
● Legea nr. 141 privind unele măsuri fiscal – bugetare (M.O. nr. 699/25.07.2025)
 
● Ordinul nr. 1609 emis de M.E.D.A.T. privind modificarea art. 3 din anexa nr. 2 la Procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, aprobată prin Ordinul ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului nr. 1.341/2023 (M.O. nr. 700/28.07.2025)
 
● Ordinul nr. 1610 emis de M.E.D.A.T. privind modificarea art. 3 din anexa nr. 2 la Procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului naţional multianual de microindustrializare, aprobată prin Ordinul ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului nr. 598/2023 (M.O. nr. 700/28.07.2025)
 
● Ordinul nr. 1611 emis de M.E.D.A.T. privind modificarea art. 3 din anexa nr. 2 la Procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, aprobată prin Ordinul ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului nr. 603/2023 (M.O. nr. 700/28.07.2025)

Întocmit, Consilier juridic, Alina Groșanu

Contact

Alina Groșanu – Director Departament Juridic Arbitraj Resurse Umane

Cursuri la care se fac înscrieri în perioada 04.08.2025-15.08.2025

Cursuri la care se fac înscrieri în perioada 04.08.2025-15.08.2025 1934 1441
Departamentul Formare Profesională și Învățământ Dual  face înscrieri în perioada 04.08.2025-15.08.2025 pentru următoarele programe de formare profesională:

Camera de Comerț si Industrie Brașov, prin Departamentul de Formare Profesională și Învătământ Dual, a oferit până în prezent cursuri de formare profesionlă la peste 25.000 de persoane. Acestea au beneficiat de experiența de peste 25 de ani a echipei și de profesionalismul celor 120 de formatori cu care colaboram.

Așteptăm cu drag înscrierile persoanelor interesate de aceste cursuri.

Contact

Manuela Lăcătuș

Departament Formare Profesională și Învățământ Dual

manuela.lacatus@ccibv.ro

0728 137 725

Pregătește-ți Afacerea pentru Viitor: GET READY FOR AI ACT

Pregătește-ți Afacerea pentru Viitor: GET READY FOR AI ACT 1476 1181


Camera de Comerț și Industrie Brașov în colaborare cu Clubul de Afaceri Francofon din Brașov vă invită să investiți inteligent în dezvoltarea competențelor digitale- Training Esențial despre EU AI Act și Inteligența Artificială Responsabilă

Într-o eră a transformării digitale accelerate, înțelegerea și aplicarea responsabilă a inteligenței artificiale (AI) devin esențiale pentru orice afacere care dorește să rămână competitivă. Camera de Comerț și Industrie Brașov (CCIBV) și Clubul de Afaceri Francofon din Brașov (CFAB) invită mediul de afaceri local la o serie de sesiuni de training de înaltă calitate, programate la începutul lunii octombrie, dedicate integrării AI și noilor prevederi legislative europene.

De ce este crucial să participi?
Pe măsură ce tehnologia avansează, cadrul legal evoluează și el.

EU AI Act , prima reglementare majoră axată specific pe utilizarea sigură și echitabilă a inteligenței artificiale , este pe cale să schimbe modul în care afacerile interacționează cu piețele, clienții și instrumentele AI. Chiar dacă afacerea dumneavoastră operează la nivel local, implicațiile acestei legi pot fi semnificative, iar pregătirea este cheia succesului.

Ce veți învăța?
Acest program de training, conceput pentru a oferi soluții pragmatice, se adresează tuturor companiilor, indiferent de mărime. Vă veți alătura unor experți recunoscuți în domeniu, beneficiind de informații direct din cazuistica companiilor naționale și europene. Veți primi răspunsuri punctuale de la profesioniști activi în organizațiile Uniunii Europene, asigurându-vă o înțelegere aprofundată a subiectului.

Modulele propuse sunt flexibile, cu durate de 4, 6 sau 8 ore, și abordează aspecte cheie precum:

  • Introducere în AI și Guvernanța AI: Veți înțelege conceptele fundamentale, instrumentele cheie și modul de utilizare etică și responsabilă a tehnologiilor.
  • AI Act – Detalii și Implicații: O analiză aprofundată a actului legislativ, a categoriilor de risc și a modului în care acesta se aplică afacerii dumneavoastră. Veți afla cum să evaluați și să gestionați riscurile generate de AI , să identificați utilizările AI în organizația dumneavoastră și să creați evidențe simple pentru transparență.
  • Confidență și Conformitate: La finalul cursurilor, veți fi mai încrezători în ceea ce privește conformitatea afacerii dumneavoastră cu prevederile și beneficiile EU AI Act.

Cine sunt experții?
Sesiunile de training vor fi susținute de profesioniști cu experiență vastă în domeniul politicilor publice, tehnologiei și educației la nivel național și internațional:

  • Veronica Stefan – Expert cu 17 ani de experiență în politici publice, tehnologie și educație, consultant pentru instituții UE și Consiliul Europei.
  • Marius Jitea – Director Executiv UNICORNSTRAINING, Learning Fabrik și înalt funcționar public în cadrul Secretariatului General al Guvernului României, cu experiență vastă în reglementarea politicilor AI.
  • Mariana Ungureanu – Președintele 360 Think Tank, Women in Data Science Ambassador Romania, cu expertiză în etica AI și adoptarea EU AI Act la nivel național.

Aceasta este o oportunitate excelentă de a vă întâlni cu experți și de a primi soluții pragmatice direct din cazuistica companiilor naționale și europene.

Cum te înscrii?
Parcurge oferta detaliată și alege modulul/modulele care se potrivesc cel mai bine nevoilor afacerii tale.

Așteptăm să venim în întâmpinarea întrebărilor dumneavoastră și să vă confirmăm interesul de a participa!

Contact: Bianca Oprescu, Organizator eveniment, la 0726 166 086.

Moldova Business Week, Chișinău 2025

Moldova Business Week, Chișinău 2025 1476 1181


În perioada 15-19 septembrie va avea loc la Chișinău, Moldova Business Week,  principalul forum economic al Republicii Moldova, desfășurat sub tema „Moldova este deschisă pentru afaceri”.

Cea de-a 10-a ediție a Moldova Business Week va avea loc în perioada 15–19 septembrie 2025, la Chișinău, Republica Moldova. Evenimentul de deschidere se va desfășura pe 15 septembrie, începând cu ora 10:00, la Radisson Blu Leogrand Hotel (str. Mitropolit Varlaam 77), Chișinău.

Moldova Business Week reprezintă cea mai importantă platformă economică și de networking a țării, dedicată promovării climatului investițional și facilitării conexiunilor de afaceri. Evenimentul este conceput pentru a descoperi oportunitățile de afaceri din Republica Moldova, prin schimb de bune practici și sesiuni relevante de matchmaking.

Organizat de Agenția de Investiții a Republicii Moldova, în colaborare cu alte autorități publice și asociații de profil, evenimentul va reuni decidenți și experți locali și internaționali pentru a explora cele mai promițătoare oportunități investiționale și soluții menite să consolideze poziționarea economică globală a Moldovei.

Agenda din acest an este structurată în jurul a patru direcții strategice:
● Schema de ajutor de stat pentru industrializare;
● Moldova IT Park – unicul parc IT virtual din Europa, cu impozit unic de 7% din cifra de afaceri;
● Investiții în infrastructură și energie regenerabilă;
● Rolul Moldovei în procesul de reconstrucție a Ucrainei.

Vă invităm să-i cunoașteți pe cei care contribuie la transformarea Moldovei – investitori, exportatori și inovatori care deja sunt parte a lanțurilor valorice globale. Aveți ocazia să interacționați cu lideri economici, antreprenori și experți internaționali.

Moldova nu este doar deschisă pentru afaceri – este un partener de încredere, cu talente, tehnologie și ambiția de a deveni un lider regional și internațional.

Ediția din acest an evidențiază pașii îndrăzneți ai Republicii Moldova către o creștere industrială durabilă, ancorați de Programul Național de Dezvoltare Industrială – prima inițiativă care introduce sprijin de stat pentru investițiile industriale, concepută pentru a atrage și a împuternici atât investitorii locali, cât și cei internaționali.

Alături de industrializare, MBW 2025 va pune în lumină sectorul IT al Republicii Moldova, rolul strategic al țării în reconstrucția Ucrainei și dezvoltările transformatoare în infrastructură și energie.

Reunind investitori, factori de decizie politică, antreprenori și lideri din industrie, forumul oferă o platformă cu impact ridicat pentru dialog, colaborare și descoperirea de noi oportunități de investiții în economia Republicii Moldova.

Pentru mai multe detalii legate de eveniment și înregistrare vă rugăm accesați butonul de mai jos:

Competiție internațională deschisă pentru planificare urbană, Mongolia

Competiție internațională deschisă pentru planificare urbană, Mongolia 1477 1182


Prin amabilitatea reprezentanților Ambasadei Mongolia în România (cu reședința la Sofia, Bulgaria), se anuntă o competiție internațională deschisă pentru planificare urbană, menită să contureze identitatea orașului Hunnu. Această dezvoltare se va concentra pe principiile planificării urbane inteligente, ecologice și durabile, integrând patrimoniul istoric și cultura Mongoliei cu tendințele globale de dezvoltare.

Orașul Hunnu se dorește a deveni un oraș satelit pivot al capitalei, Ulan Bator, proiectat strategic pentru a promova o dezvoltare regională echilibrată și a reduce densitatea populației din Ulan Bator. Viziunea organizatorilor competiției cuprinde o planificare spațială meticulos optimizată, care servește multiplelor funcții esențiale, inclusiv guvernanță, o zonă economică liberă prosperă, un centru integrat de transport și logistică, un complex universitar cuprinzător și un centru vibrant pentru inovație de înaltă tehnologie.

 

Înregistrarea limită a participanților la această competiție internațională este 3 august 2025, orele 12pm (ora locală), iar pentru mai multe informații rugăm să accesați butonul de mai jos:

Material primit prin amabilitate dlui Răzvan Dumitrescu Consilier superior
Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior
Departamentul de Comerț Exterior
tel: +40-727-796775
e-mail:razvan.dumitrescu@dce.gov.ro

Vara asta ai 20% reducere pentru asigurarea autoturismelor companiei tale – GROUPAMA

Vara asta ai 20% reducere pentru asigurarea autoturismelor companiei tale – GROUPAMA 1476 1170

Vara e în toi, concediile sunt planificate, dar flota companiei tale rămâne activă. Știm că drumurile de vară pot aduce și surprize neplăcute – fie că vorbim de furturi, daune provocate de vreme sau alte evenimente neașteptate. Dar cu o asigurare CASCO potrivită, activitatea ta poate merge mai departe, chiar și atunci când apare un eveniment neprevăzut.

Asigurarea CASCO poate fi un avantaj important pentru companii în timpul verii, întrucât sunt câțiva factori care cresc riscul de accidente:
• Vremea caldă: Temperaturile ridicate pot afecta performanța vehiculelor, crescând riscul de defecțiuni mecanice și accidente.
• Traficul intens: Sezonul estival aduce cu sine o creștere a traficului rutier, care poate duce la o probabilitate mai mare de coliziuni.
• Perioada de concedii: Mulți șoferi sunt în concediu, ceea ce poate contribui la oboseală și o atenție scăzută la volan.

Impactul asupra afacerii este un aspect de care trebuie să ții cont:
• Pierderi financiare: Un accident cu un vehicul de companie poate genera costuri semnificative pentru reparații, înlocuire, pierdere de venituri din cauza indisponibilității vehiculului etc.
• Întreruperea activității: Un vehicul avariat poate afecta operațiunile companiei, cauzând întârzieri în livrări, întâlniri ratate, pierderi de clienți etc.
• Reputația: Un accident cu un vehicul de companie poate afecta imaginea și reputația companiei.

Managerii fac eforturi ca lucrurile să meargă conform planurilor și să facă față provocărilor. Dacă unele dintre ele sunt mai ușor de previzionat și gestionat, riscul este mereu elementul surpriză care poate destabiliza orice echilibru. Și deși nimeni nu îți poate garanta siguranța deplină, o asigurare potrivită îți poate garanta continuitatea planurilor personale sau de business, atunci când apare ceva neprevăzut.

 De ce am nevoie de asigurare?
Sunt diverse situații în care asigurarea te ajută să treci mai ușor peste evenimentele neprevăzute care afectează atât integritatea financiară a afacerii, cât și derularea activității curente. Alegerea corectă a asigurării îți dă confortul de care ai nevoie pentru a te concentra pe bunul mers al afacerii, vei depăși mai ușor eventualele probleme, atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere al timpului necesar remedierii daunelor, iar business-ul tău va avea continuitate.

 Fii pregătit de neprevăzut cu Asigurarea CASCO Gradual!
Ai 20% reducere pentru polițele nou încheiate în perioada 1 Iulie- 31 Decembrie 2025, conform condițiilor din Regulament (detalii aici).

 COLECȚIONEAZĂ ȘI ALTE AVANTAJE:

  • Ai 5 variante de acoperire ca să te bucuri de siguranță pe orice drum
  • Poți alege dintr-o gamă largă de acoperiri suplimentare
  • Cu Casco Gradual ești acoperit nu numai pe teritoriul României, ci și în alte 42 de țări din Europa
  • E simplu și rapid să folosești aplicația VIDEO ASIST pentru a face inspecția de risc a autovehiculului și constatarea daunelor auto
  • Ești notificat prin SMS când s-a înregistrat dosarul de daună
  • Dacă ai optat pentru asistența rutieră extinsă, pentru avariile de pe teritoriul României intervenim în maximum 1 ora și în maximum 4 ore pentru cele din străinătate
  • Suntem parteneri cu o rețea mare de service-uri, astfel avariile vor fi remediate rapid

Fă pasul către un viitor asigurat și cere o o ofertă de asigurare.

Pentru informaţii suplimentare poți consulta asistentul virtual Amelie (24/7) pe groupama.ro, poţi scrie pe relatii.clienti@groupama.ro, poți suna la AloGroupama 0374.110.110 (luni – vineri, între 8:00 – 18:00) sau contacta reţeaua de vânzători și parteneri Groupama.

Acte normative cu impact asupra activității C.C.I. Brașov și a membrilor acesteia 16.07.2025-24.07.2025

Acte normative cu impact asupra activității C.C.I. Brașov și a membrilor acesteia 16.07.2025-24.07.2025 1934 1446
Publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I în intervalul  16.07.2025-24.07.2025

● Ordin nr. 510 (emis de A.N.R. în domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon) pentru aprobarea Instrucţiunilor privind conţinutul documentaţiilor pentru avizarea metodelor de exploatare cadru în mine şi cariere/balastiere (M.O. nr. 679/21.07.2025)
 
● Lege nr. 137 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 137/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 162/2017 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative (M.O. nr. 685/22.07.2025)
 
● Lege nr. 138 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi a art. LIX din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal – bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung (M.O. nr. 685/22.07.2025)
 
● Ordin nr. 3607 emis de M.I.P.E. privind aprobarea Schemei de ajutor de minimis “Antreprenoriat pentru persoanele cu dizabilităţi”, aferentă Programului Incluziune şi demnitate socială, prioritate: P07. Sprijin pentru persoanele cu dizabilităţi, obiectiv specific: ESO4.8. Favorizarea incluziunii active în vederea promovării egalităţii de şanse, a nediscriminării şi a participării active, precum şi în vederea îmbunătăţirii capacităţii de inserţie profesională, în special în rândul grupurilor defavorizate (FSE+), acţiunea 7.1. Angajarea şi menţinerea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii (M.O. nr. 691/24.07.2025)

Întocmit, Consilier juridic, Alina Groșanu

Contact

Alina Groșanu – Director Departament Juridic Arbitraj Resurse Umane