Reguli generale
La solicitarea scrisă a agenţilor economici, exclusiv persoane juridice din România, Camera de Comerț și Industrie Brașov, prin Departamentul Juridic-Arbitraj-Resurse Umane, în temeiul prevederilor art. 4 lit. j din Legea nr. 335/2007 a camerelor de comerţ din România, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. 6 pct. 6.6.29 din Statutul Camerei de Comerț și Industrie Brașov, analizează și avizează, existența cazurilor de forță majoră.
Avizul de existenţă a cazului de forţă majoră este eliberat la solicitarea profesionistului, în baza documentelor justificative şi este un act constatator, emis în baza legii şi în conformitate cu condiţiile impuse de lege, iar valorificarea juridică a acestuia este la latitudinea solicitantului, în funcţie de întregul areal al împrejurărilor de fapt şi de drept.
Solicitarea va cuprinde prezentarea faptică şi detaliată a evenimentului, a consecinţelor acestora în relaţia cu partenerul contractual şi argumente juridice care să dovedesacă faptul că evenimentul invocat reprezintă un caz de forţă majoră în condiţiile art. 1351 Cod civil.
Documente necesare
01. Cerere
Cererea completată, respectând cerințele și motivată la cazul particular, nu în mod general
02. Contract
Contractul afectat de evenimentul de forţă majoră și care cuprinde clauza de forță majoră
03. Dovadă
Dovada încercării de renegociere a contractului, comunicarea între părți prin orice mijloc, inclusiv prin mijloace electronice
04. Înscrisuri
Toate înscrisurile la care se face referire în cerere, din care să reiasă legătura de cauzalitate dintre evenimentul de forţă majoră invocat şi imposibilitatea îndeplinirii obligaţiilor părţii care îl invocă
05. Atestări
Atestări de la organele, autorităţile şi instituţiile abilitate, de la caz la caz
06. Soluționare
Alte înscrisuri care ajută la soluționarea pozitivă a dosarului
07. Dovada plății
Dovada plății tarifului practicat de Camera de Comerț și Industrie Brașov
Documente descărcabile
Tarife de emitere a avizului de forță majoră
Tariful se percepe în funcție de calitatea de membru al C.C.I. Brașov și de numărul de salariați ai companiei și se achită în baza facturii emise de C.C.I. BV: Membrii beneficiază de minim 10% reducere.
Tarif analizarea documentației și avizarea sau respingerea existenței cazului de forță majoră:
- societăți cu 10-49 angajați – 1500 lei (pentru membrii CCIBV tariful se reduce la 1200 lei).
- societăți cu 50-249 angajați – 2000 lei (pentru membrii CCIBV tariful se reduce la 1800 lei).
- societăți cu peste 250 angajați – 3000 lei (pentru membrii CCIBV tariful se reduce la 2700 lei).
Tarifele de mai sus includ TVA.
Concluzii
Evenimentul descris în documentaţia depusă se analizează raportat la prevederile art. 1351 Cod Civil precum şi în raport de prevederile contractului încheiat între părţi. Dacă rezultă existenţa cazului de forţă majoră se eliberează Avizul de existenţă a cazului de forţă majoră. În cazul în care evenimentul nu se încadrează în prevederile legale în materia forţei majore sau nu este de competenţa Camerei de Comerț și Industrie Brașov se eliberează Adresa de respingere a existenţei cazului de forţă majoră, cu detalierea motivelor pentru care nu se eliberează Avizul de existenţă a cazului de forţă majoră.
Contact
Departamentul: Juridic-Arbitraj-Resurse Umane
Alina-Nicoleta Groșanu
Director – Departamenul Juridic Arbitraj Resurse Umane
Vreau să devin membru CCIBV
Oferim oamenilor de afaceri șansa de a face parte dintr-o comunitate de profesionișit