Programul Național de
Dezvoltare Rurală
2014-2020 

Submăsura 6.4 din cadrul PNDR 2014-2020

Solicitanții eligibili

– Fermieri sau membrii unei gospodării agricole
– Microîntreprinderi şi întreprinderi neagricole mici existente din spaţiul rural
– Microîntreprinderi şi întreprinderi neagricole mici noi,

Sprijinul public nerambursabil

– Intensitatea sprijinului nerambursabil este de 70% sau 90%
– Valoarea maximă este de 200.000 euro

Despre proiect

Camera de Comerț și Industrie Brașov vă reamintește oportunitățile de finanțări nerambursabile pentru activitățile neagricole din zona rurală. Ghidurile solicitantului publicate până în prezent sunt cele aflate în consultare publică, urmând să se publice ghidurile finale în cursul lunii septembrie 2021.

Submăsura 6.4 din cadrul PNDR 2014-2020, ”Sprijin pentru investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”. Această măsură are ca scop promovarea dezvoltării economice durabilă și digitală în zonele rurale, stimularea mediului de afaceri din mediul rural, creșterea numărului de activități neagricole desfășurate în zonele rurale, dezvoltarea activităților neagricole existente, crearea de locuri de muncă, creșterea veniturilor populației rurale, reducerea diferențelor dintre mediul rural și urban și diversificarea activităților economice ale fermierilor sau membrilor gospodăriilor agricole prin practicarea de activități neagricole în vederea creșterii veniturilor și creării de alternative ocupaționale.

Perioada de depuneri în cadrul acestei SubMăsuri s-a încheiat.

Solicitanții eligibili

Micro-întreprinderi și întreprinderi neagricole mici existente și nou-înființate (Start-ups) din spațiul rural sau fermieri/membri unor gospodării agricole (autorizați cu statut minim pe PFA) care își diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activități neagricole în zona rurală în cadrul întreprinderii deja existente, încadrabile în micro-întreprinderi și întreprinderi mici, cu excepția persoanelor fizice neautorizate.
Solicitantul trebuie să aibă capital 100% privat și să se încadreze în categoria micro-întreprindere sau întreprindere mică.

Sprijinul public nerambursabil:

Intensitatea sprijinului nerambursabil este de 70% sau 90% (în cazul solicitanților care desfășoară activități de producție).
Valoarea minimă a ajutorului financiar nerambursabil este de 10.000 euro, iar valoarea Valoarea maximă este de 200.000 euro cu respectarea prevederilor Regulamentului CE nr. 1407/2019 cu privire la ajutorul financiar de minimis.
Pragul minim de selecție al proiectelor aferente sM 6.4 este de 15 puncte.


Domeniile de diversificare acoperite în cadrul submăsurii sunt:

  • Investiții pentru producerea și comercializarea produselor neagricole
    • Fabricarea produselor textile, îmbrăcăminte, articole de marochinărie, articole de hârtie și carton
    • Fabricarea produselor chimice, farmaceutice
    • Activități de prelucrare a produselor lemnoase
    • Industria metalurgică, fabricare de construcții metalice, mașini, utilaje și echipamente
    • Fabricare produse electrice, electronice
  •  Investiții pentru activități meșteșugărești (activități de artizanat și alte activități tradiționale neagricole – olărit, brodat, prelucrare manuală a fierului, lânii, lemnului, pieli, etc.)
  • Investiții legate de furnizarea de servicii:
    • Servicii medicale, sociale, sanitar-venitare
    • Servicii de reparații mașini, unele, juridice, audit
    • Activități de servicii în tehnologia informației și servicii informatice
    • Servicii tehnice, administrative, etc
  • Investiții noi pentru infrastructură în unitățile de primire turistică de tipul: parcuri de rulote, camping, bungalow
  • Proiecte de activități de agrement
  • Modernizarea/ extinderea unităților de primire turistică de tipul: parcuri de rulore, camping, bungalow și agropensiuni
  • Investiții noi/ modernizări/ extinderi ale structurilor de alimentație publică inclusiv punctul gastronomic local
  • Investiții pentru producția de combustibil din biomasă (fabricarea de peleți și brichete, etc.) in vederea comercializării
  • Investiții pentru servicii de digitalizare în scopul eficientizării activității
  • Investiții care susțin protecția mediului
  • Cheltuieli eligibile cu mijloacele de transport specializate:
    • Ambulanță umană
    • Autospecială pentru salubrizare
    • Mașină specializată pentru intervenții – prevăzută cu nacelă pentru execuția de lucrări la înălțime
    • Autocistenră pentru produse nealimentare
    • Mașină de măturat carosabil
    • Auto-betonieră
    • Auto-vidanjă
    • Utilaj specializat pentru împrăștiere material antiderapant – este eligibil doar dacă echipamentul este montat direct pe autoșasiu, fără a putea fi detașat
    • Mijloc de transport de agrement (ATV, biciclete, trotinete, etc.)

Împreună pentru dezvoltarea afacerii tale!

Contact


Attila Szekely

Director Departament Consultanță