Comunicate de presă

Curs Tehnici de vânzare de la distanță

Curs Tehnici de vânzare de la distanță 150 150

Motivați de misiunea noastră de a sprijini comunitatea oamenilor de afaceri brașoveni și de a contribui la procesul de dezvoltare al companiilor brașovene, Camera de Comerț și Industrie Brașov  organizează împreună cu Trainsilvania Regional Learning, joi 30 Septembrie 2021, cursul Tehnici de vânzare de la distanță.

În cadrul cursului Tehnici de vânzare de la distanță  vor fi abordate următoarele aspecte:

  • Pregătirea abordării de la distanță. Ce trebuie să faci diferit?
  • Mail, telefon, Skype, Teams, Zoom? Alege platforma potrivită
  • Deschiderea discuției și captarea interesului
  • Gestionarea emoțiilor în discuții la telefon
  • Recunoașterea semnalelor de cumpărare
  • 5 tehnici de influențare de bază 
  • Propunerea acțiunilor concrete
  • Cum să scrii un email eficient de follow-up? Evitarea principalelor greșeli
  • Managementul clienților dificili. Tratarea obiecțiilor

Cine susține cursul?

Dan Brumă

Consultant Senior cu o experiență de peste 12 ani în facilitare la nivel international – are o bogată experiență în dezvoltarea afacerilor și in managementul echipelor într-o serie de industrii, cum ar fi Telecom, IT & C și Automotive. Este unul dintre puținii formatori români cu experiență în livrare în peste 10 țări din Europa, Asia și America.

Detalii Curs Tehnici de vânzare de la distanță :

Durată

1 zi- 30 Septembrie 2021 de la ora 09:00 la ora 16:00

Locație

Cursul se va desfășura la sediul Camerei de Comerț și Industrie Brașov, Sala de Conferințe, etajul I.

Contact


Înscrieri: 

Masă rotundă de promovare a oportunităților de cooperare româno-americane la CCI Brașov

Masă rotundă de promovare a oportunităților de cooperare româno-americane la CCI Brașov 2560 1700

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), în cooperare cu Secția Comercială a Ambasadei SUA la București, a inițiat, în luna septembrie a.c., o suită de întâlniri regionale având drept scop discutarea oportunităților de cooperare româno-americane, sub egida Parteneriatului Strategic dintre cele două țări și a potențialelor oportunități de cooperare în domeniul comercial.

Prima masă rotundă din cadrul turneului menționat a fost organizată de Camera de Comerț și Industrie Brașov în data de 01.09.2021 și a fost prilejuită de vizita Atașatului Comercial al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, Thomas Hanson, la Brașov.

Evenimentul, la care au participat 30 de companii interesate de dezvoltarea la nivel internațional, a avut drept scop identificarea unor acțiuni concrete privind consolidarea cooperării de afaceri cu parteneri americani și atragerea unor parteneriate în sectoare precum agricultură, finanțe și bănci, IT (software, soluții inteligente), tehnologie, industria de apărare și, nu în ultimul rând, sănătate.


Silviu Costea, Președintele Camerei de Comerț și Industrie Brașov, a adresat cuvântul de bun venit participanților și a realizat o prezentare a potențialului economic și de dezvoltare al județului Brașov; a fost urmat de Șerban Todorică, Vice-președintele Consiliului Județean Brașov și de Allen Coliban, Primarul Municipiului Brașov, care au prezentat obiectivele și investițiile de interes, atât pentru municipiul Brașov, cât și pentru județul Brașov.

Thomas Hanson, Atașatul Comercial al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, a prezentat activitatea Secției Comerciale a Ambasadei  Americane și  oportunitățile  de cooperare derulate prin intermediul acesteia. Acesta și-a manifestat disponibilitatea de a promova oportunitățile de afaceri prezentate la aceasta masa rotundă în Statele Unite ale Americii, atât direct prin activitatea Ambasadei, cât și prin evenimentele din SUA care vor fi organizate în scopul transferului de tehnologii americane inovatoare în Judetul Brasov și atragerii de parteneriate bilaterale de investiții în SUA (ex. SELECT USA), în ideea inițierii de parteneriate strategice româno-americane.

Discuțiile fructuoase au evidențiat interesul părții române și americane pentru cooperarea în mai multe industrii și oportunitatea organizării unor misiuni economice și evenimente B2B în SUA.

Companiile interesate de dezvoltarea afacerilor pe piața americană, care nu au putut participa la aceast eveniment, sunt invitate să ne contacteze.

Camera de Comerț și Industrie Brașov facilitează întâlnirile şi relaţiile de afaceri, și totodată organizează misiuni economice în vederea dezvoltării relaţiilor comerciale oferind oamenilor de afaceri și nu numai, oportunități de prospectare a piețelor internaționale.

Contact


Andreea Ivașcu 
Director Marketing & PR