Evenimente

Be Inspired. Make it Happen! – Ediția Brașov 2026

Be Inspired. Make it Happen! – Ediția Brașov 2026 1600 1200
Pe 5 noiembrie 2026, K2 Alpin din Poiana Brașov a găzduit conferința Be Inspired. Make it Happen!, un eveniment dedicat antreprenorilor, executivilor și managerilor care caută perspective concrete și soluții aplicabile pentru creșterea afacerilor. Camera de Comerț și Industrie Brașov a participat la acest eveniment în calitate de Partener Instituțional.

Moderată de Andreea Esca, conferința a debutat cu un discurs de deschidere susținut de Cristian Sporiș, Vice-Președinte al Diviziei Corporate și Investment Banking din cadrul Raiffeisen Bank România, care a conturat contextul economic în care operează astăzi companiile românești.

Primul panel al zilei a abordat teme de maximă relevanță pentru mediul de afaceri: creștere strategică și accelerare competitivă, transformare digitală, impactul inteligenței artificiale asupra organizațiilor și importanța construirii de echipe performante. Alături de Cristian Sporiș, au contribuit la această dezbatere Cerasela Băiculescu (General Manager IBM România & Moldova), Radu Ciocoiu (CEO Raiffeisen Leasing România), Laura Țeposu (CEO Libris), Sorin Poteraș (CEO Bauer Kompressoren România), Bogdan Angheloiu (Managing Partner WebHippocrates) și Adrian Florea(Fondator Trend Consult și SoNexy).

Sesiunile keynote au completat tabloul zilei: Ionuț Dumitru, Chief Economist al Raiffeisen Bank România, a prezentat tendințele macroeconomice și provocările cu care se confruntă mediul de afaceri din România și regiune, iar Adrian Negru, Președinte și Director General al Raiffeisen Asset Management, a vorbit despre drumul către libertatea financiară.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de networking, oferind participanților cadrul propice pentru schimburi de experiență și construirea de noi parteneriate de afaceri.

Camera de Comerț și Industrie Brașov felicită organizatorii pentru un eveniment de calitate!

Marketplace & Cross-Border Summit Europe 2027

Marketplace & Cross-Border Summit Europe 2027 350 350

Vă informăm despre defășurarea forumului  Marketplace & Cross-Border Summit Europe organizat  în perioada 9–10 februarie 2027, la HUNGEXPO (Albertirsai út 10, 1101 Budapesta, Ungaria).

Evenimentul își propune să sprijine producătorii, comercianții și antreprenorii din România în procesul de internaționalizare și extindere pe piețele europene, facilitând dezvoltarea unei comunități de afaceri dedicate comerțului transfrontalier. Ne dorim să conectăm companiile românești cu parteneri internaționali, experți de renume în e-commerce și actori-cheie ai ecosistemului european, precum Allegro, eMAG, Base și Wolt.

Ce oferim organizației dumneavoastră?

  • Vizibilitate și promovare pe canalele de comunicare și materialele oficiale ale evenimentului
  • 10% comision din veniturile generate prin vânzarea biletelor ca urmare a recomandărilor organizației
  • 2 invitații VIP pentru reprezentanții conducerii Camerei, valabile în a doua zi a Summitului

Ce beneficii oferim companiilor membre?

  • Reduceri de 10–15% la biletele de participare și la pachetele de sponsorizare intermediate
  • Oportunități de networking și dezvoltare de parteneriate într-o comunitate internațională de peste 1.000 de participanți, inclusiv exportatori, producători, comercianți și furnizori de servicii
  • Reduceri de 15–25% la opțiunile de cazare disponibile pentru participanți

Korea–Romania AI/AX Business Forum – 19 noiembrie 2026

Korea–Romania AI/AX Business Forum – 19 noiembrie 2026 1476 1182

Consilium Policy Advisors Group (CPAG) are plăcerea de a vă invita la Korea–Romania AI/AX Business Forum, un eveniment online pe care îl organizează împreună cu partenerii din Republica Coreea, în data de 19 noiembrie 2026, între orele 11:00 și 12:40 (ora României).

Forumul își propune să faciliteze colaborarea economică și tehnologică dintre companiile românești și cele sud-coreene, aducând mai aproape de mediul de afaceri din România oportunitățile de parteneriat, internaționalizare și adoptare a noilor tehnologii bazate pe inteligență artificială.

Evenimentul se adresează în special:

  • Companiilor românești interesate de extinderea pe piețe internaționale, inclusiv pe piața sud-coreeană, și de identificarea unor potențiali parteneri comerciali sau tehnologici;
  • Companiilor interesate de adoptarea soluțiilor AI, inclusiv pentru automatizarea și eficientizarea proceselor, creșterea productivității și dezvoltarea afacerilor;
  • Companiilor IT, startupurilor și dezvoltatorilor de soluții tehnologice interesați de colaborări cu ecosistemul de inovare din Republica Coreea.

Pe lângă prezentările și discuțiile din cadrul forumului, inițiativa urmărește să faciliteze conexiuni directe între companiile din cele două țări, inclusiv prin posibilitatea unor întâlniri bilaterale ulterioare.

Evenimentul este organizat de CPAG și Korelation (Republica Coreea), în parteneriat cu Daegu-Gyeongbuk AX Association și Transilvania IT Cluster, și beneficiază de susținerea instituțională a Ambasadei României în Republica Coreea.

Data: 19 noiembrie 2026; ora 11:00 (ora României); online

Participarea este GRATUITĂ pentru companiile din România, pe bază de înregistrare  accesând butonul de mai jos!

Evenimentul se va desfășura online, în limba engleză.

Caravana AIR – „Republica Moldova, destinație de investiții și parteneriate”

Caravana AIR – „Republica Moldova, destinație de investiții și parteneriate” 600 720

CARAVANA AIR vine în România cu oportunități reale de investiții, dezvoltare și parteneriate oferite de Republica Moldova!  Noi perspective pentru dezvoltarea afacerilor!

Caravana AIR – „Republica Moldova, destinație de investiții și parteneriate” pornește la drum pentru a prezenta mediului de afaceri din România oportunitățile economice, avantajele investiționale și perspectivele de cooperare oferite de Republica Moldova.

  • 24 noiembrie – TÂRGU MUREȘ
  • 25 noiembrie – BRAȘOV
  • 26 noiembrie – BACĂU

Ce vei descoperi la Caravana AIR?

  • Oportunități de investiții – Avantajele competitive și potențialul economic al Republicii Moldova.
  • Parteneriate și oportunități de afaceri – Perspective de cooperare economică și dezvoltare a relațiilor comerciale dintre cele două țări, completate de experiența companiilor moldovenești care s-au extins și activează pe piața românească.
  • Internaționalizarea companiilor – Cum pot firmele de pe ambele maluri ale Prutului să își pună în comun experiența, să construiască parteneriate și să ajungă împreună la clienți pe piețe noi.
  • Dialog direct – Prezentări susținute de reprezentanți ai instituțiilor și ai mediului de afaceri, urmate de o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri.

Data: 25 noiembrie 2026; ora 8:45; locația: Hotel Belvedere Brașov

Participarea este GRATUITĂ, pe bază de înregistrare prealabilă accesând butonul de mai jos!

Alege orașul și rezervă-ți locul!

Evenimentele sunt organizate de Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova (AIR), în parteneriat cu Agenția de Investiții a Republicii Moldova, sub patronajul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova, cu sprijinul financiar al Friedrich Naumann Foundation for Freedom.

CARAVANA AIR – Aducem oportunitățile mai aproape de afacerea ta!

#CaravanaAIR #Investitii #Parteneriate #OportunitatiDeAfaceri #InternationalizareaCompaniilor #RomaniaMoldova #TarguMures #Brasov #Bacau

Conferința Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment

Conferința Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment 576 934


În zilele de 22 și 23 octombrie 2026, București a găzduit unul dintre cele mai importante forumuri de afaceri și cooperare regională din acest an: Conferința „Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment”, organizată de Camera de Comerț și Industrie a României împreună cu New Strategy Center, la ROMEXPO.

Camera de Comerț și Industrie Brașov a fost reprezentată de dl. președintele Silviu Costea, alături de conducerea camerelor de comerț din România, Republica Moldova, Ucraina și numeroși alți reprezentanți din regiune. Un moment important l-a constituit Panelul II, dedicat rolului strategic al camerelor de comerț în construirea punților de afaceri pentru redresarea economică.

Reconstrucția Ucrainei reprezintă, dincolo de dimensiunea politică, un proces economic de amploare, care va presupune investiții pe termen lung în infrastructură, energie, agricultură și dezvoltare regională. România are, prin poziția geografică și prin infrastructura de transport și portuară, condițiile necesare pentru a participa activ la acest proces, air județul Brașov nu poate rămâne spectator la această cooperare transfrontalieră.

Pe parcursul celor două zile, peste 30 de paneluri au abordat teme esențiale precum infrastructură și logistică, securitate și apărare, energie, agricultură și capital uman, cu participarea unor reprezentanți ai instituțiilor și ai mediului de afaceri din România, Ucraina și Republica Moldova, experți și investitori internaționali.

Camera de Comerț și Industrie Brașov rămâne implicată activ în identificarea oportunităților de cooperare transfrontalieră pentru companiile din județ și va continua să faciliteze accesul acestora la informații, contacte și programe relevante.

Vizita Departamentul pentru Promovarea Industriei și Comerțului Intern din India în România

Vizita Departamentul pentru Promovarea Industriei și Comerțului Intern din India în România 1476 1182

Vă informăm că Departamentul pentru Promovarea Industriei și Comerțului Intern (DPIIT), din cadrul Ministerului Comerțului și Industriei al Indiei, intenționează să realizeze, în perioada 17-20 noiembrie 2026, o vizită în România, condusă de domnul Dr. Kajal, director general al DPIIT.

Delegația oficială va include și reprezentanți ai unor companii indiene care urmăresc participarea la întâlniri și stabilirea de contacte de afaceri cu firmele românești care desfășoară deja activități economice în India sau sunt interesate de extinderea pe piața indiană.

Scopul întrevederilor este o mai bună înțelegere a intereselor și priorităților companiilor românești și explorarea unor noi direcții pentru consolidarea cooperării economice bilaterale în special în ceea ce privește oportunitățile de investiții, comerțul și dezvoltarea activităților de afaceri.

Domeniile indicate cu prioritate de partea indiană sunt: construcții, apărare, electronică, fintech, pietre prețioase și bijuterii, pielărie și încălțăminte, sector maritim, textile și confecții.

Având convingerea că vizita delegației indiene în România va reprezenta o oportunitate importantă pentru companiile din județul dumneavoastră, vă adresăm rugămintea de a disemina această informare în rândul companiilor membre, din domeniile vizate.

Companiile interesate se pot adresa direct la adresa de e-mail: alexandru.dumitru@ccir.ro

Conferință HOSPEx – Zilele ospitalității 2026

Conferință HOSPEx – Zilele ospitalității 2026 758 768

Centrul Enterprise Europe Network din cadrul Camerei de Comerț și Industrie Brașov anunță cea de-a doua ediție a evenimentului HOSPEx – Zilele Ospitalității, organizat în perioada 18–24 octombrie 2026, la Brașov, la inițiativa Universității Transilvania din Brașov, prin Facultatea de Alimentație și Turism.

Timp de șapte zile, HOSPEx reunește educația, industria, administrația și comunitatea în jurul unui scop comun: dezvoltarea sectorului ospitalității din județul Brașov și din întreaga țară.

Ziua 2 – „Ospitalitatea ca oportunitate de afacere”
Ana-Maria Nechifor, Coordonator al Centrului de Consultanță din cadrul CCI Brașov și Manager de proiect Enterprise Europe Network Brașov, va susține prezentarea „Finanțări nerambursabile pentru companiile din județul Brașov: oportunități și perspective”. Totodată, vor fi aduse în atenția participanților serviciile EEN, rețeaua europeană de sprijin pentru întreprinderi, cu accent pe identificarea partenerilor de afaceri, cooperarea internațională și sprijinul pentru inovare.
În cadrul aceleiași sesiuni, reprezentanții Grupului Financiar Banca Transilvania, Vlad George Dobre și Gabriel Stelea, vor vorbi despre soluțiile dedicate industriei HoReCa.

Celelalte zile ale conferinței
Ziua 1 – „Arta ospitalității” deschide ediția la Hotel Aro Palace, cu dezbateri despre design, branduri globale cu identitate locală și investiții în sector. Ziua 3 – „Știința în farfurie” aduce în prim-plan valoarea nutrițională a alimentelor și o competiție de idei a studenților, GASTRO LAB. Ziua 4 – „Vino la Pizza” este dedicată celor din panificație și restaurante, cu teme precum tehnologia aluatului cu maia și proprietatea intelectuală în HoReCa. Ziua 5 – „De la control la parteneriat” reunește reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control, de la protecția consumatorilor la sănătate publică și mediu, într-un dialog direct cu antreprenorii. Ziua 6 – „Destinații cu poveste” aduce în discuție marketingul destinațiilor turistice, cu un focus group dedicat destinației Bran. Ziua 7 – „Gastronomie și știință” închide ediția cu o intersecție între lumea culinară și cercetare, explorând modul în care știința poate îmbunătăți și inova în gastronomie.

Cui se adresează evenimentul?
HOSPEx 2026 este destinat antreprenorilor și reprezentanților din hoteluri, pensiuni, restaurante, cafenele, cofetării și servicii de catering, dar și celor care intenționează să deschidă o afacere în domeniul ospitalității.

INVITAȚIE WEBINAR COFACE

INVITAȚIE WEBINAR COFACE 1480 1184
Coface România, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Brașov, vă invită marți 27 octombrie 2026, ora 11:00,  la un webinar interactiv pentru a discuta împreună nevoile de protecție ale afacerii dumneavoastră și cum puteți preveni riscul de neîncasare cu ajutorul Asigurării de credit comercial pentru IMM-uri.

Într-un context economic instabil, neplata facturilor nu mai este o excepție – este un risc real, care îți poate bloca cashflow-ul și încetini creșterea.

Știți cât de mult vă poate afecta business-ul un client care nu mai plătește? Putem răspunde împreună la această întrebare.

În cadrul webinarului, veți afla:
✔ Cum vă protejați afacerea în fața riscului de neplată
✔ Cum identificați clienții cu risc ridicat
✔ Cum vă stabilizați fluxul de numerar

BONUS!
Participanții la webinar vor beneficia gratuit, fără niciun angajament contractual, de o radiografie a portofoliului de clienți și a riscului la care sunt expuși.

Data: 27 octombrie 2026; ora: 11,00-12; Platforma online ZOOM

Înregistrarea participării se face accesând butonul de mai jos.

Persoanele înregistrate vor primi Linkul de participare cu o zi inainte de eveniment.

Orizonturi de Business 2026: Ce oportunități de finanțare și investiții au descoperit companiile brașovene?

Orizonturi de Business 2026: Ce oportunități de finanțare și investiții au descoperit companiile brașovene? 1288 1067

Pe 8 octombrie 2026, Camera de Comerț și Industrie Brașov a găzduit evenimentul Orizonturi de Business 2026 – Perspective economice, investiții și finanțări nerambursabile, organizat în parteneriat cu BRD – Groupe Société Générale.

Evenimentul a reunit companii din diverse domenii de activitate, interesate în special de oportunitățile de finanțare nerambursabilă din fonduri europene, pachetele complementare de cofinanțare disponibile, precum și de perspectivele pieței de investiții din România.

Sesiunea a fost deschisă de dl. Cosmin Roșia-Micu, Director General al Camerei de Comerț și Industrie Brașov, urmată de prezentarea programelor de finanțare nerambursabilă active în acest moment, dar și a oportunităților care urmează să se lanseze în perioada următoare în județul Brașov și Regiunea Centru, precum E-drive & E-move RO sau PR Centru 2.2, susținută de dna. Monica Huțanu – Consilier Juridic din cadrul departamentului de consultanță CCIBV.

Dl. Bogdan Tănăsescu, Expert EUNAT și Manager Produse „Verzi” în cadrul Departamentului de Fonduri Europene și Naționale, BRD – Groupe Société Générale, a completat tabloul cu o prezentare detaliată a oportunităților de finanțare disponibile în această perioadă, cu accent pe soluțiile de finanțare complementară pentru companiile interesate să acceseze fonduri europene.

Participanții au beneficiat și de o analiză a evoluțiilor macroeconomice recente și perspectivelor pieței de investiții din România, susținută de dl. Bogdan Tudosie, CFA – Director Vânzări BRD Asset Management, informații relevante pentru companiile care doresc să planifice strategic perioada următoare.

Ne-am bucurat de prezența reprezentanților BRD – Groupe Société Générale, inclusiv a directorilor regionali, a căror implicare activă a contribuit la calitatea dialogului și la relevanța informațiilor prezentate pentru comunitatea de business brașoveană.

Camera de Comerț și Industrie Brașov mulțumește tuturor participanților și partenerilor pentru prezență și pentru interesul manifestat!

Indonesia – Europe Business Forum ( IEBF) 2026

Indonesia – Europe Business Forum ( IEBF) 2026 1476 1179
Vă aducem la cunoștință anunțul făcut de Ambasada României la Jakarta (Indonezia), referitor la proxima organizare, în perioada 14-15 octombrie a.c., a Indonesia-Europe Business Forum (IEBF) 2026.

Evenimentul, inițiativă a Ministerului Afacerilor Externe indonezian, în cooperare cu instituțiile de resort și organizații de afaceri, va fi axat pe business pitching, networking și business matching în domeniul securității alimentare și al sectorului maritim și piscicol.

Forumul prezintă o oportunitate pentru companiile românești active în industria alimentară și acvacultură, tehnologii de procesare, gestionarea calității apei, digitalizare, refrigerare, logistică și echipamente industriale.

Pentru companiile care nu pot participa fizic la Jakarta, organizatorii au prevăzut o etapă preliminară de business matching online, desfășurată în perioada 1-8 octombrie 2026, oferind posibilitatea identificării unor potențiali parteneri indonezieni și a unor oportunități concrete de cooperare.

IEBF 2026 va acorda prioritate peștelui tilapia, algelor marine și sării industriale, fiind urmărite parteneriate în acvacultură, procesare, monitorizarea calității apei, digitalizare, lanț frigorific, ambalare și tehnologii industriale. În perioada 1-8 octombrie este prevăzută o etapă preliminară de business matching online, iar programul din 14-15 octombrie va include prezentări ale companiilor indoneziene, business pitching și întâlniri B2B orientate către proiecte concrete. În perioada 16-18 octombrie sunt prevăzute și vizite la unități de producție din Makassar, zona Lacului Toba și Madura.

Forumul prezintă oportunități pentru companiile românești active în industria alimentară și acvacultură, tehnologii de procesare, gestionarea calității apei, digitalizare, refrigerare, logistică și echipamente industriale.

Companiile interesate sunt încurajate să se înscrie și să participe, inclusiv online, această formulă permițând identificarea cu costuri reduse a unor potențiali parteneri indonezieni și a unor oportunități concrete de cooperare.

Informații suplimentare AICI.

Pentru informații suplimentare privind participarea și procedura de înscriere, vă invităm să luați legătura direct cu organizatorii la adresa de e-mail: iebf@kemlu.go.id

Material primit prin amabilitatea domnului Răzvan Dumitrescu- Consilier superior
Direcția Relații Bilaterale Non-Europa
Departamentul de Comerț Exterior
e-mail: razvan.dumitrescu@dce.gov.ro
WhatsApp: +40-727-796775