Oportunități de afaceri

Conferință HOSPEx – Zilele ospitalității 2026

Conferință HOSPEx – Zilele ospitalității 2026 758 768

Centrul Enterprise Europe Network din cadrul Camerei de Comerț și Industrie Brașov anunță cea de-a doua ediție a evenimentului HOSPEx – Zilele Ospitalității, organizat în perioada 18–24 octombrie 2026, la Brașov, la inițiativa Universității Transilvania din Brașov, prin Facultatea de Alimentație și Turism.

Timp de șapte zile, HOSPEx reunește educația, industria, administrația și comunitatea în jurul unui scop comun: dezvoltarea sectorului ospitalității din județul Brașov și din întreaga țară.

Ziua 2 – „Ospitalitatea ca oportunitate de afacere”
Ana-Maria Nechifor, Coordonator al Centrului de Consultanță din cadrul CCI Brașov și Manager de proiect Enterprise Europe Network Brașov, va susține prezentarea „Finanțări nerambursabile pentru companiile din județul Brașov: oportunități și perspective”. Totodată, vor fi aduse în atenția participanților serviciile EEN, rețeaua europeană de sprijin pentru întreprinderi, cu accent pe identificarea partenerilor de afaceri, cooperarea internațională și sprijinul pentru inovare.
În cadrul aceleiași sesiuni, reprezentanții Grupului Financiar Banca Transilvania, Vlad George Dobre și Gabriel Stelea, vor vorbi despre soluțiile dedicate industriei HoReCa.

Celelalte zile ale conferinței
Ziua 1 – „Arta ospitalității” deschide ediția la Hotel Aro Palace, cu dezbateri despre design, branduri globale cu identitate locală și investiții în sector. Ziua 3 – „Știința în farfurie” aduce în prim-plan valoarea nutrițională a alimentelor și o competiție de idei a studenților, GASTRO LAB. Ziua 4 – „Vino la Pizza” este dedicată celor din panificație și restaurante, cu teme precum tehnologia aluatului cu maia și proprietatea intelectuală în HoReCa. Ziua 5 – „De la control la parteneriat” reunește reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control, de la protecția consumatorilor la sănătate publică și mediu, într-un dialog direct cu antreprenorii. Ziua 6 – „Destinații cu poveste” aduce în discuție marketingul destinațiilor turistice, cu un focus group dedicat destinației Bran. Ziua 7 – „Gastronomie și știință” închide ediția cu o intersecție între lumea culinară și cercetare, explorând modul în care știința poate îmbunătăți și inova în gastronomie.

Cui se adresează evenimentul?
HOSPEx 2026 este destinat antreprenorilor și reprezentanților din hoteluri, pensiuni, restaurante, cafenele, cofetării și servicii de catering, dar și celor care intenționează să deschidă o afacere în domeniul ospitalității.

Forumul internațional „CORIDORUL VERTICAL: Perspective privind dezvoltarea transporturilor în Peninsula Balcanică. Rolul Bulgariei și al Greciei

Forumul internațional „CORIDORUL VERTICAL: Perspective privind dezvoltarea transporturilor în Peninsula Balcanică. Rolul Bulgariei și al Greciei 2000 1001


Vă informăm despre desfășurarea Forumului Internațional „CORIDORUL VERTICAL: Perspective privind dezvoltarea transporturilor în Peninsula Balcanică. Rolul Bulgariei și al Greciei” care va avea loc în data de 6 noiembrie 2026, în Sofia (Bulgaria)

Evenimentul va reuni reprezentanți ai instituțiilor publice, ai organizațiilor de afaceri, investitori și experți din domeniile: transporturi, logistică și aviație, având ca temă principală dezvoltarea coridorului vertical de transport și consolidarea conectivității dintre România, Bulgaria și Grecia.

Cei interesați  să participe vor contacta Camera de Comerț și Industrie a Bulgariei la numărul de telefon +359 2 8117 489 sau la adresa de e-mail:  interdpt@bcci.bg.

INVITAȚIE WEBINAR COFACE

INVITAȚIE WEBINAR COFACE 1480 1184
Coface România, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Brașov, vă invită marți 27 octombrie 2026, ora 11:00,  la un webinar interactiv pentru a discuta împreună nevoile de protecție ale afacerii dumneavoastră și cum puteți preveni riscul de neîncasare cu ajutorul Asigurării de credit comercial pentru IMM-uri.

Într-un context economic instabil, neplata facturilor nu mai este o excepție – este un risc real, care îți poate bloca cashflow-ul și încetini creșterea.

Știți cât de mult vă poate afecta business-ul un client care nu mai plătește? Putem răspunde împreună la această întrebare.

În cadrul webinarului, veți afla:
✔ Cum vă protejați afacerea în fața riscului de neplată
✔ Cum identificați clienții cu risc ridicat
✔ Cum vă stabilizați fluxul de numerar

BONUS!
Participanții la webinar vor beneficia gratuit, fără niciun angajament contractual, de o radiografie a portofoliului de clienți și a riscului la care sunt expuși.

Data: 27 octombrie 2026; ora: 11,00-12; Platforma online ZOOM

Înregistrarea participării se face accesând butonul de mai jos.

Persoanele înregistrate vor primi Linkul de participare cu o zi inainte de eveniment.

Oportunități de afaceri prin Rețeaua EEN

Oportunități de afaceri prin Rețeaua EEN 2560 1032

Centrul EEN Brașov din cadrul Camerei de Comerț și Industrie Brașov vă prezintă oportunitățile de afaceri la nivel internațional aferente perioadei

SEPTEMBRIE – OCTOMBRIE 2026

Țară: Italia
Tip: Ofertă
Descriere:

O companie din Italia specializată în inteligență artificială, sisteme de agenți AI și soluții software personalizate oferă un ghid audio interactiv bazat pe inteligență artificială, conceput pentru muzee, municipalități, instituții culturale, situri culturale și teritorii. Compania caută parteneri în vederea încheierii unui acord comercial.

Tipul și rolul partenerului:
Compania italiană urmărește o colaborare pe termen lung cu parteneri comerciali și strategici interesați să introducă și să promoveze platforma pe noi piețe și în noi teritorii, în special în sectoarele turismului și al patrimoniului cultural.

Printre parteneri se pot număra organizații din domeniul turismului, instituții culturale, organizații de gestionare a destinațiilor, municipalități, furnizori de tehnologie, companii locale de servicii și alte organizații care dispun de rețele consolidate și acces la piață în aceste sectoare.

Rolul partenerului ar fi acela de a identifica potențiali clienți și oportunități de afaceri, de a promova platforma în rândul organizațiilor relevante, de a facilita contactele cu părțile interesate la nivel local și de a sprijini adoptarea acesteia în noi teritorii. IMM-ul italian va furniza tehnologia, expertiza tehnică și asistența necesare pentru implementare și personalizare.

Tip de parteneriat: Contract comercial

Țară: Polonia
Tip: Ofertă
Descriere:

O companie din Polonia, specializată în producția de ambalaje din plastic reciclat și folii biodegradabile și compostabile, destinate utilizării alimentare, industriale și menajere, caută parteneri internaționali pentru colaborări comerciale, în special angrosiști și distribuitori interesați de soluții de ambalare sustenabile.

Tipul și rolul partenerului:
Partenerul de afaceri potrivit ar fi o companie de distribuție, un lanț de retail, un angrosist sau alte companii care activează în domeniul ambalajelor.

Tip de parteneriat: Contract comercial, contract de furnizare, contract de externalizare

Țară: Ucraina
Tip: Ofertă
Descriere:

Companie specializată în dezvoltare web și optimizarea site-urilor, oferă servicii de instalare și configurare WordPress și OpenCart, personalizare și traducere de teme, optimizarea vitezei de încărcare, precum și consultanță și suport tehnic. Compania caută oportunități de colaborare cu parteneri interesați de soluții digitale personalizate.

Tipul și rolul partenerului:
Potențiali clienți:

  1. IMM-uri: Soluții rentabile pentru startup-uri și afaceri mici.
  2. E-commerce: Magazine online optimizate pentru vânzarea de produse și servicii.
  3. Educație: Site-uri și platforme moderne de învățare.
  4. Agenții creative: Designuri unice pentru proiecte creative.
  5. Companii mari: Soluții web pentru îmbunătățirea comunicării.
  6. Freelanceri/Antreprenori: Soluții flexibile pentru persoane fizice.

Tip de parteneriat: Contract comercial, contract de externalizare

Țară: Croația
Tip: Cerere
Descriere:

O companie din Croația, specializată în dezvoltare imobiliară sustenabilă și consultanță în construcții, caută parteneri pentru participarea în proiecte transnaționale finanțate de UE, axate pe renovarea energetică și decarbonizarea clădirilor existente. Compania oferă expertiză în managementul construcțiilor, certificări pentru clădiri verzi, evaluarea sustenabilității și conformitatea cu cerințele europene, dorind să participe în calitate de partener tehnic într-un consorțiu coordonat de o organizație cu experiență în proiecte europene.

Tipul și rolul partenerului:
Se caută un coordonator cu experiență în proiecte europene, precum și parteneri din mediul privat, cercetare, administrație publică sau proprietari de clădiri, pentru dezvoltarea și implementarea unui proiect transnațional privind renovarea energetică și decarbonizarea clădirilor. Partenerii vor contribui la elaborarea proiectului, testarea soluțiilor în țările participante și diseminarea rezultatelor. Compania croată va participa ca partener tehnic, oferind expertiză în supervizarea construcțiilor, certificarea clădirilor verzi, evaluarea ciclului de viață și acces la clădiri demonstrative.

Tip de parteneriat: Contract comercial

Țară: Austria
Tip: Ofertă
Descriere:

O companie din Austria, specializată în dezvoltarea și producția de sisteme standardizate de conectare pentru construcții din lemn, caută parteneri internaționali pentru distribuție și dezvoltarea pieței. Produsele sunt destinate structurilor din lemn convențional și masiv, iar compania oferă documentație tehnică, instrumente digitale de proiectare, instruire și suport tehnic. Sunt vizați distribuitori, firme de construcții din lemn și birouri de inginerie cu experiență în domeniu și acces la rețele de clienți.

Tipul și rolul partenerului:
Se caută parteneri cu rețele de contacte bine dezvoltate în sectorul construcțiilor din lemn, precum distribuitori de materiale de construcții, firme de construcții, ingineri structurali, arhitecți și producători de structuri prefabricate. Sunt necesare cunoștințe tehnice în domeniu, capacitatea de a dezvolta canale de distribuție, de a atrage clienți și de a oferi suport comercial și tehnic inițial. Experiența în promovarea și introducerea produselor pentru construcții pe piețe noi constituie un avantaj.

Tip de parteneriat: Contract comercial

Țară: Italia
Tip: Ofertă
Descriere:

Un IMM din Italia, specializată în prelucrarea metalelor și fabricarea de soluții industriale personalizate, caută oportunități de colaborare cu parteneri internaționali. Portofoliul include tubulaturi și conducte metalice pentru ventilație și extracția pulberilor, structuri din oțel inoxidabil, echipamente și utilaje pentru industria ceramică sanitară, precum și sisteme de conducte industriale. Compania oferă servicii complete, de la proiectare și producție la instalare și asistență post-vânzare, realizând produse la comandă, prototipuri și serii mici și medii.

Tipul și rolul partenerului:
Compania caută agenți comerciali, distribuitori și parteneri industriali pentru extinderea activității pe piețele internaționale. Partenerii comerciali vor promova tubulaturi și sisteme de ventilație, structuri din oțel inoxidabil și utilaje pentru industria ceramică sanitară, identificând potențiali clienți și gestionând relațiile comerciale. De asemenea, sunt vizate companii industriale interesate de subcontractarea producției de componente metalice și conducte industriale personalizate. Se dorește o colaborare pe termen lung cu parteneri care au experiență în vânzări B2B industriale și cunoștințe tehnice relevante.

Tip de parteneriat: Contract comercial

Tară: Germania
Tip: Ofertă
Descriere:

Companie germană specializată în consultanță și inginerie pentru sisteme informatice integrate și platforme de calcul complexe, caută parteneri internaționali pentru colaborări comerciale și subcontractare. Compania oferă servicii de evaluare a siguranței funcționale, securitate cibernetică, arhitectură de sistem, analiză hardware și software, verificare și pregătire pentru certificare, în conformitate cu standarde internaționale relevante. Sunt vizate companii din domeniul semiconductorilor, automotive, industriei, energiei, roboticii și aerospațialului .

Tipul și rolul partenerului:
Compania caută parteneri internaționali din domeniul semiconductorilor, dezvoltării de cipuri și platforme de calcul integrate, inteligenței artificiale și industriei automotive, precum și organizații de cercetare-dezvoltare. Partenerii vizați trebuie să dezvolte produse destinate aplicațiilor critice pentru siguranță sau securitate și să fie interesați de colaborări comerciale ori de subcontractarea serviciilor de inginerie. Cooperarea poate include analiza siguranței funcționale, evaluarea arhitecturii sistemelor, securitate cibernetică, planificarea verificării și pregătirea pentru certificare, fiind preferate parteneriatele pe termen lung.

Tip de parteneriat: Contract comercial, contract de externalizare

Țară: Polonia
Tip: Ofertă
Descriere:

O companie din Polonia, specializată în producția de fronturi și componente pentru mobilier, precum și mobilier la comandă, caută parteneri internaționali pentru colaborări comerciale, subcontractare și externalizarea producției. Portofoliul include fronturi MDF lăcuite, furniruite, decorative și frezate, panouri, accesorii și uși cu inserții din sticlă. Compania dispune de facilități moderne de producție și experiență în livrări internaționale, vizând producători de mobilier, branduri, lanțuri de retail, distribuitori și agenți comerciali.

Tipul și rolul partenerului:
Se caută producători de mobilier și companii OEM (producători de echipamente originale, care realizează produse sau componente pentru alte branduri) interesați de subcontractarea producției de fronturi și componente decorative, distribuitori și angrosiști de materiale și accesorii pentru mobilier, firme de arhitectură și design interior implicate în proiecte comerciale sau rezidențiale de amploare, precum și lanțuri de retail care doresc un furnizor european de încredere pentru aprovizionare constantă.

Tip de parteneriat: Contract comercial, contract de furnizare, contract de externalizare

Țară: Ucraina
Tip: Ofertă
Descriere:

Compania din Ucraina este specializată în prelucrarea diverselor tipuri de cereale și în producția de produse cerealiere. Unitatea de producție este situată în apropierea orașului Hmelnițki (în vestul Ucrainei), lângă gara Skibnevo.

Cerealele și culturile utilizate în producție sunt: ​​floarea-soarelui, soia, hrișca și mazărea. Produsele finite includ: crupe de hrișcă, crupe de mazăre (jumătăți și întregi) și orz perlat. Din resturile rezultate în urma procesului de fabricație se obțin produse precum peleți combustibili (din coji de hrișcă) și furaje (șrot).

Tipul și rolul partenerului:
Producătorul ucrainean caută parteneri de afaceri care au experiență în comercializarea cerealelor și a produselor din cereale, mențin relații solide cu angrosiști, restaurante și lanțuri de magazine și pot asigura companiei accesul pe o piață nouă.

Compania este pregătită să colaboreze cu întreprinderi de orice dimensiune (angrosiști, comercianți cu amănuntul, agenți, distribuitori, magazine online) care dispun de capacitatea și resursele necesare pentru a gestiona loturi de 20 de tone sau mai mari, oriunde în lume, având totodată intenția de a-și extinde portofoliul actual de produse.

Tip de parteneriat: Contract de furnizare

Țară: Italia
Tip: Ofertă
Descriere:

O companie din Italia, specializată în prelucrarea metalelor și fabricarea de echipamente industriale personalizate, oferă tubulaturi pentru ventilație și extracția pulberilor și fumului, structuri din oțel inoxidabil, utilaje pentru industria ceramică sanitară și sisteme de conducte industriale. Compania asigură servicii complete, de la proiectare și producție până la instalare și asistență post-vânzare, realizând produse la comandă, prototipuri și serii mici și medii.

Tipul și rolul partenerului:
Compania italiană caută agenți comerciali, distribuitori și parteneri industriali pentru dezvoltarea colaborărilor internaționale. Partenerii comerciali vor promova produsele și vor identifica potențiali clienți din domeniul industrial, în special din sectoarele ceramicii sanitare, ventilației și instalațiilor industriale. De asemenea, sunt vizate companii producătoare interesate de subcontractarea fabricării componentelor din oțel inoxidabil și a sistemelor de conducte industriale personalizate. Se dorește o colaborare pe termen lung, cu sprijin tehnic și comercial din partea producătorului.Organizații umanitare sau instituții oficiale care solicită sprijin logistic pentru constituirea de stocuri de rezervă sau asistență în domeniul transportului

Distribuitori angro de produse farmaceutice care caută o soluție conformă cu reglementările pentru constituirea stocurilor de rezervă și prevenirea epuizării stocurilor

Toți potențialii parteneri trebuie să dețină certificările relevante pentru domeniul lor de activitate, precum GDP sau GMP

Tip de parteneriat: Contract comercial

Țară: Ucraina
Tip: Ofertă
Descriere:

Producător din Ucraina, activ din 2020, specializat în fabricarea peleților pentru afumare, peleților combustibili, peleților pentru animale de companie, așternutului igienic pentru pisici și așchiilor de lemn. Compania dispune de două unități de producție dotate cu echipamente moderne, care permit realizarea produselor din diferite specii de lemn și în diverse dimensiuni și ambalaje. Aceasta caută cumpărători și parteneri internaționali pentru încheierea unor acorduri de furnizare.

Tipul și rolul partenerului:
Producatorul ucrainean caută parteneri de afaceri care utilizează peleți și așchii de lemn în scopuri industriale sau pentru propria activitate. Compania este pregătită să colaboreze cu întreprinderi de

orice dimensiune (angrosiști, comercianți cu amănuntul, agenți, distribuitori, magazine online) din orice regiune a lumii.

Tip de parteneriat: Contract comercial

Țară: Olanda
Tip: Cerere
Descriere:

Companie internațională de trading din Țările de Jos, specializată în furnizarea de produse alimentare congelate și uscate către nave de croazieră, feriboturi, platforme petroliere, nave comerciale și tabere miniere, caută producători din UE pentru colaborări pe termen lung. Compania este interesată de furnizori de lapte UHT, lapte praf și băuturi vegetale, în vrac sau ambalate, conform unor cerințe specifice privind conținutul de grăsime, ambalarea și termenul de valabilitate. Livrările se vor realiza în condiții DAP, în cadrul unor acorduri de furnizare.

Tipul și rolul partenerului:
Se caută producători de produse lactate, fără intermediari, capabili să asigure livrări rapide și să dețină certificări relevante privind siguranța alimentară. Partenerii trebuie să poată furniza produse în vrac și să fie interesați de colaborări comerciale B2B pe termen lung.

Tip de parteneriat: Contract de furnizare

Oportunități de afaceri internaționale

Oportunități de afaceri internaționale 1287 962

REPUBLICA MOLDOVA

Vă prezentăm două întreprinderi cu capital de stat din Republica Moldova, listate pentru privatizare:

  1. Fabrica de Sticlă Chișinău – scoasă la licitație pentru suma de aprox. 40 milioane euro, cu obligația de a investi încă 20,55 milioane euro în următorii 3 ani; termenul inițial de depunere a ofertelor a fost 30.09.2026; va fi publicat un nou termen, în prima etapă neprimindu-se oferte; (conform conducerii Agenției Proprietății Publice, fabrica dispune de un teren de 14 ha în intravilanul Chișinăului, din care pentru activitățile de producție sunt necesare aprox. 7-8 ha; restul terenului se poate valorifica în alte scopuri); Mai multe AICI
  2. Hotelul “Zarea” din Chișinău – scos la licitație pentru suma de 5,2 milioane euro, cu termen de depunere a ofertelor 19.10.2026; APP a transmis oferta mai multor dezvoltatori imobiliari și companii din domeniul hotelier din România, neprimind până în prezent oferte.  Mai multe AICI

Actualizarea condițiilor de licitație se publică pe site-ul https://app.gov.md/privatizare/#exposedGoods

Material primit prin amabilitatea dnei Olguța Marian – Ministru-Consilier
Ambasada României în republica Moldova

Orizonturi de Business 2026: Ce oportunități de finanțare și investiții au descoperit companiile brașovene?

Orizonturi de Business 2026: Ce oportunități de finanțare și investiții au descoperit companiile brașovene? 1288 1067

Pe 8 octombrie 2026, Camera de Comerț și Industrie Brașov a găzduit evenimentul Orizonturi de Business 2026 – Perspective economice, investiții și finanțări nerambursabile, organizat în parteneriat cu BRD – Groupe Société Générale.

Evenimentul a reunit companii din diverse domenii de activitate, interesate în special de oportunitățile de finanțare nerambursabilă din fonduri europene, pachetele complementare de cofinanțare disponibile, precum și de perspectivele pieței de investiții din România.

Sesiunea a fost deschisă de dl. Cosmin Roșia-Micu, Director General al Camerei de Comerț și Industrie Brașov, urmată de prezentarea programelor de finanțare nerambursabilă active în acest moment, dar și a oportunităților care urmează să se lanseze în perioada următoare în județul Brașov și Regiunea Centru, precum E-drive & E-move RO sau PR Centru 2.2, susținută de dna. Monica Huțanu – Consilier Juridic din cadrul departamentului de consultanță CCIBV.

Dl. Bogdan Tănăsescu, Expert EUNAT și Manager Produse „Verzi” în cadrul Departamentului de Fonduri Europene și Naționale, BRD – Groupe Société Générale, a completat tabloul cu o prezentare detaliată a oportunităților de finanțare disponibile în această perioadă, cu accent pe soluțiile de finanțare complementară pentru companiile interesate să acceseze fonduri europene.

Participanții au beneficiat și de o analiză a evoluțiilor macroeconomice recente și perspectivelor pieței de investiții din România, susținută de dl. Bogdan Tudosie, CFA – Director Vânzări BRD Asset Management, informații relevante pentru companiile care doresc să planifice strategic perioada următoare.

Ne-am bucurat de prezența reprezentanților BRD – Groupe Société Générale, inclusiv a directorilor regionali, a căror implicare activă a contribuit la calitatea dialogului și la relevanța informațiilor prezentate pentru comunitatea de business brașoveană.

Camera de Comerț și Industrie Brașov mulțumește tuturor participanților și partenerilor pentru prezență și pentru interesul manifestat!

Indonesia – Europe Business Forum ( IEBF) 2026

Indonesia – Europe Business Forum ( IEBF) 2026 1476 1179
Vă aducem la cunoștință anunțul făcut de Ambasada României la Jakarta (Indonezia), referitor la proxima organizare, în perioada 14-15 octombrie a.c., a Indonesia-Europe Business Forum (IEBF) 2026.

Evenimentul, inițiativă a Ministerului Afacerilor Externe indonezian, în cooperare cu instituțiile de resort și organizații de afaceri, va fi axat pe business pitching, networking și business matching în domeniul securității alimentare și al sectorului maritim și piscicol.

Forumul prezintă o oportunitate pentru companiile românești active în industria alimentară și acvacultură, tehnologii de procesare, gestionarea calității apei, digitalizare, refrigerare, logistică și echipamente industriale.

Pentru companiile care nu pot participa fizic la Jakarta, organizatorii au prevăzut o etapă preliminară de business matching online, desfășurată în perioada 1-8 octombrie 2026, oferind posibilitatea identificării unor potențiali parteneri indonezieni și a unor oportunități concrete de cooperare.

IEBF 2026 va acorda prioritate peștelui tilapia, algelor marine și sării industriale, fiind urmărite parteneriate în acvacultură, procesare, monitorizarea calității apei, digitalizare, lanț frigorific, ambalare și tehnologii industriale. În perioada 1-8 octombrie este prevăzută o etapă preliminară de business matching online, iar programul din 14-15 octombrie va include prezentări ale companiilor indoneziene, business pitching și întâlniri B2B orientate către proiecte concrete. În perioada 16-18 octombrie sunt prevăzute și vizite la unități de producție din Makassar, zona Lacului Toba și Madura.

Forumul prezintă oportunități pentru companiile românești active în industria alimentară și acvacultură, tehnologii de procesare, gestionarea calității apei, digitalizare, refrigerare, logistică și echipamente industriale.

Companiile interesate sunt încurajate să se înscrie și să participe, inclusiv online, această formulă permițând identificarea cu costuri reduse a unor potențiali parteneri indonezieni și a unor oportunități concrete de cooperare.

Informații suplimentare AICI.

Pentru informații suplimentare privind participarea și procedura de înscriere, vă invităm să luați legătura direct cu organizatorii la adresa de e-mail: iebf@kemlu.go.id

Material primit prin amabilitatea domnului Răzvan Dumitrescu- Consilier superior
Direcția Relații Bilaterale Non-Europa
Departamentul de Comerț Exterior
e-mail: razvan.dumitrescu@dce.gov.ro
WhatsApp: +40-727-796775

Eveniment „ÎNCEP AZI”

Eveniment „ÎNCEP AZI” 1228 614

„ÎNCEP AZI” este un eveniment creat la Brașov, care aduce pe aceeași scenă oameni valoroși din sport, sănătate, nutriție, cultură, educație și entertainment.
Un proiect creat la Brașov, inițiat și organizat independent de Silviu Urdea, finanțat în această etapă din buget propriu și construit pentru a aduce împreună comunitatea, brandurile și oameni cu experiență reală

DESPRE EVENIMENT
Conceptul pornește de la o idee simplă și universală: cu toții avem lucruri pe care știm că ar trebui să le facem, dar le amânăm, să începem să facem mișcare, să avem mai multă grijă de sănătatea noastră, să citim, să învățăm, să schimbăm un obicei. Totul ca apoi să facem primul pas.

Evenimentul transformă această idee într-o experiență de scenă de aproximativ două ore, construită din intervenții scurte, conversații, momente artistice, sport, cultură și implicarea directă a publicului.

Seara va include și lansarea cărții „De la «poate cândva» la «încep azi». Ghid pentru oameni normali”, semnată de Silviu Urdea.

OAMENI CARE AU CE SĂ SPUNĂ

Programul reunește personalități și profesioniști din domenii diferite, astfel încât mesajul „Încep azi” să fie privit din mai multe perspective.

  • Camelia Potec – campioană olimpică la înot și una dintre personalitățile importante ale sportului românesc;
  • Cristian Mărgărit – nume cunoscut în domeniul nutriției și stilului de viață;
  • Daniel Cafelutză Turcu – antreprenor din industria HoReCa; peste 2 mil urmăritori pe social media
  • Marius Constantinescu – jurnalist, realizator și om de cultură;
  • invitați din sport, sănătate, cultură și mediul antreprenorial;
  • momente artistice și de acrobație;
  • intervenții dedicate prevenției anti-drog (prin IPA ROMÂNIA), educației și alegerilor sănătoase;
  • lansarea oficială a cărții „De la «poate cândva» la «încep azi»”.

UN PROIECT CREAT LA BRAȘOV

„ÎNCEP AZI” este un proiect inițiat și organizat independent de Silviu Urdea și finanțat, în această etapă, din buget propriu.

Evenimentul nu a fost construit pornind de la existența unui buget de sponsorizare, ci de la dorința de a crea la Brașov un proiect cu valoare pentru comunitate. Parteneriatele comerciale au rolul de a ridica nivelul experienței oferite publicului și, în același timp, de a crea o platformă de vizibilitate pentru companiile care aleg să se asocieze proiectului.

Evenimentul beneficiază de colaborarea și susținerea unor instituții importante din comunitatea brașoveană:

  • Primăria Municipiului Brașov
  • Camera de Comerț și Industrie Brașov
  • IPA România
  • alți parteneri instituționali și privați aflați în curs de confirmare

Data: 27 noiembrie 2026; ora: 18,00; Locația: Sala Patria, Brașov

DE CE SĂ DEVII PARTENER „ÎNCEP AZI”?
Un partener nu va fi tratat ca un simplu logo așezat pe un afiș. Ne dorim ca fiecare colaborare să genereze vizibilitate, asociere de imagine și interacțiune reală cu publicul.

  • prezență pe afișul oficial și materialele de comunicare;
  • asocierea cu un eveniment care promovează sportul, cultura, sănătatea și educația;
  • promovare în social media înainte și după eveniment;
  • postare dedicată partenerului;
  • menționarea brandului în cadrul evenimentului;
  • prezență în foyerul Sălii Patria;
  • stand, roll-up, photo corner sau activare de brand;
  • sampling și distribuirea de produse, vouchere sau materiale;
  • integrarea brandului în anumite elemente ale experienței spectatorilor;
  • prezență în fotografiile și materialele video realizate în cadrul evenimentului;
  • posibilitatea de a oferi premii sau experiențe publicului;
  • invitații pentru reprezentanții companiei, colaboratori sau clienți;
  • asociere exclusivă pe o anumită categorie de business, în cazul parteneriatelor importante.

O ACTIVARE CARE RĂMÂNE CU PUBLICUL

Unul dintre momentele centrale ale serii va implica fiecare spectator. Pe fiecare scaun va exista un cartonaș „ÎNCEP AZI _____________”, pe care participantul va fi invitat să scrie un lucru pe care alege să nu îl mai amâne.

  • „Încep azi să fac sport.”
  • „Încep azi să citesc.”
  • „Încep azi să am grijă de mine.”
  • „Încep azi să schimb ceva.”

Pentru un partener principal, acest element poate fi co-branded, oferind companiei o asociere directă cu unul dintre cele mai memorabile momente ale evenimentului.

FOYERUL – SPAȚIUL DE INTERACȚIUNE CU PUBLICUL

Foyerul Sălii Patria va deveni înainte și după eveniment un spațiu dedicat partenerilor. Brandurile pot organiza activări, degustări, sampling, standuri de prezentare, photo corner-uri, concursuri, QR-uri, vouchere sau alte experiențe.

Vor exista și zone de hospitality, apă și experiențe gastronomice oferite de partenerii evenimentului. Astfel, partenerul nu beneficiază doar de expunere vizuală, ci poate intra în contact direct cu publicul.

PUBLICUL

„ÎNCEP AZI” se adresează unui public larg, activ și interesat de:

  • sport și fitness
  • sănătate și nutriție
  • cultură și lectură
  • educație
  • antreprenoriat
  • stil de viață
  • dezvoltare profesională și personală

Sala Patria oferă un cadru premium, iar pentru această ediție sunt prevăzute aproximativ 300 (din totalul de 333) de locuri disponibile publicului.

Promovarea va avea loc prin canalele proprii ale evenimentului, invitați, parteneri, instituții partenere, campanii online și promovare locală.

CUM SE POATE IMPLICA O COMPANIE?

Suntem deschiși atât parteneriatelor financiare, cât și colaborărilor de tip barter. Nu urmărim o formulă rigidă. În funcție de domeniul companiei și obiectivele sale de marketing, putem construi o asociere personalizată:

  • Partener principal
  • Partener susținător
  • Partener de categorie
  • Partener fitness
  • Partener sănătate
  • Partener nutriție
  • Partener hidratare
  • Partener hospitality
  • Partener cultural
  • Partener mobilitate
  • Partener tehnic
  • Partener media

sau o formulă creată special pentru brand.

DE CE ACUM?

Aceasta este prima ediție „ÎNCEP AZI”. Companiile care aleg să fie alături de proiect încă de la început nu intră doar într-un eveniment, ci au posibilitatea de a se asocia cu nașterea unui concept care își propune să continue și să crească.

Pentru noi, un partener bun nu înseamnă doar finanțare. Înseamnă un brand care poate spune împreună cu noi: „Susținem oamenii care aleg să înceapă.”

Pentru informații privind variantele de parteneriat și integrarea brandului: Silviu Urdea ,  Organizator – ÎNCEP AZI

telefon: 0754 556682
e-mail: silviu_cmm@yahoo.com

Conferința „Closing the Loop Romania 2026″ – Brașovul deschide dialogul național despre economia circulară

Conferința „Closing the Loop Romania 2026″ – Brașovul deschide dialogul național despre economia circulară 1600 1068

Pe 30 septembrie 2026, Camera de Comerț și Industrie Brașov a găzduit conferința „Closing the Loop Romania 2026 – Accelerarea tranziției către economia circulară”, primul eveniment din seria regională organizată de Asociația EcoAtitudine și Revista InfoMediu Europa, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Brașov, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, cu sprijinul Comitetului de Coordonare pentru Economia Circulară a României.
 

Sesiunea de deschidere – cadrul strategic al tranziției
Conferința a debutat cu o sesiune dedicată conturării cadrului strategic al tranziției către economia circulară, de la prioritățile stabilite la nivel național până la oportunitățile și provocările specifice dezvoltării regionale. Doamna Mihaela Frăsineanu – Coordonator al Comitetului de Coordonare pentru Economia Circulară a României și dl. Cosmin Roșia-Micu – Director General al Camerei de Comerț și Industrie Brașov au subliniat rolul esențial al colaborării dintre administrație, companii și comunitatea locală în transformarea obiectivelor de circularitate în inițiative și proiecte concrete.

Panelul 1 — Provocări și soluții intersectoriale
Primul panel a analizat provocările comune întâlnite în tranziția către economia circulară și modul în care acestea pot fi abordate prin colaborare între sectoare. Pornind de la experiențe din domeniul bateriilor, textilelor, apei și ambalajelor, discuția a urmărit identificarea unor soluții comune privind infrastructura, trasabilitatea, reutilizarea resurselor, responsabilitatea producătorilor și implicarea consumatorilor, precum și rolul parteneriatelor dintre organizații în accelerarea implementării economiei circulare.

Panelul 2 — Ecosistem circular regional
Al doilea panel a explorat modul în care economia circulară poate susține dezvoltarea economică regională, prin colaborarea dintre companii, administrație, mediul academic și organizațiile de sprijin pentru afaceri. Discuția a vizat prioritățile și provocările locale, oportunitățile de colaborare și investiții, precum și condițiile necesare pentru dezvoltarea unui ecosistem regional care să transforme circularitatea într-un avantaj pentru competitivitatea și reziliența economiei locale.

Conferința de la Brașov a deschis seria regională „Closing the Loop 2026″, care va continua cu evenimente similare la Iași și Timișoara și se va încheia în noiembrie cu o conferință națională de sinteză la Senatul României.

Camera de Comerț și Industrie Brașov mulțumește tuturor participanților, speakerilor și partenerilor pentru contribuția la această dezbatere constructivă și aplicată despre viitorul economiei circulare în România!

ANUNȚ privind achiziția directă de servicii de transport al elevilor

ANUNȚ privind achiziția directă de servicii de transport al elevilor 943 702

Camera de Comerț și Industrie Brașov implementează proiectul „Stagii de practică pentru Liceul Tehnologic Nicolae Bălcescu”, cod SMIS 312512, finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027.

Pentru derularea stagiilor de practică ale elevilor în anul școlar 2026-2027, Camera de Comerț și Industrie Brașov solicită operatorilor economici interesați oferte de preț pentru serviciile descrise mai jos.

  1. Obiectul achiziției

Transportul elevilor Liceului Tehnologic Nicolae Bălcescu pe ruta Întorsura Buzăului – Brașov – Întorsura Buzăului (cursă dus-întors), la locațiile de desfășurare a stagiilor de practică din municipiul Brașov.

Cod CPV: 60140000-1 – Transport de pasageri ocazional (Rev.2).

    1. Descrierea serviciilor

Transportul se efectuează în perioada 12.10.2026 – 18.06.2027, în zilele de desfășurare a stagiilor de practică stabilite prin notele de comandă, cu plecare dimineața din Întorsura Buzăului și retur după încheierea programului zilnic de practică. Orarul exact se stabilește de comun acord, în funcție de programul stagiului.

Grupa Nr. elevi Nr. curse dus-întors
GR 20 12 20
GR 21 10 25
TOTAL 22 45
  1. Conținutul ofertei
  • prețul în lei, fără TVA, pe cursă dus-întors și valoarea totală pentru numărul de curse din tabel;
  • tipul și capacitatea autovehiculului propus;
  • perioada de valabilitate a ofertei, de minimum 30 de zile.
    1. Informații suplimentare

Persoană de contact: Szekely Attila, manager de proiect, tel. 0268/547082.
Cu deosebită considerație,
Manager de proiect,
SZEKELY ATTILA