Joi, 10 septembrie 2026, Președintele CCI Brașov, dl. Silviu Costea , a participat la evenimentul ”Ziua Forestierului: Pădurea, resursă strategică pentru generațiile viitoare”, desfășurat în cadrul unui program de trei zile dedicat sectorului forestier și industriei lemnului.
Evenimentul, organizat în perioada 9-11 septembrie 2026 de Asociația Forestierilor din România – ASFOR la Cheile Grădiștei, a reunit profesioniști, specialiști și reprezentanți ai sectorului forestier din întreaga țară, oferind un cadru propice pentru dialog, demonstrații practice și dezbatere pe teme de actualitate pentru industrie.
Cu ocazia evenimentului, Președintele Silviu Costea a transmis felicitările Camerei de Comerț și Industrie Brașov întregii comunități forestiere, subliniind importanța economică și strategică a sectorului:
„Sectorul silvic și industria prelucrării lemnului nu reprezintă doar cifre în statisticile noastre comerciale, ci constituie un pilon de stabilitate economică, un motor pentru dezvoltarea comunităților rurale și un ambasador al calității produselor românești pe piețele internaționale.”
Împreună, sectorul forestier și industria lemnului contribuie cu circa 3,5% din PIB și generează un excedent comercial de peste 2 miliarde de euro pe an.
Domnul Costea a evidențiat și reziliența profesiei în fața provocărilor tehnologice actuale, remarcând că aceasta rămâne una dintre puținele domenii care nu pot fi înlocuite de inteligența artificială, o profesie ancorată în realitatea terenului și în cunoașterea profundă a mediului natural.
De asemenea, a fost menționată și oportunitatea infrastructurii forestiere ca alternativă rutieră: drumul forestier Câmpina – Valea Doftanei – Săcele – Brașov, aflat în curs de finalizare și estimat a fi dat în exploatare în următorii doi ani, ca alternativă la aglomerația de pe Valea Prahovei.
Camera de Comerț și Industrie Brașov și-a reafirmat angajamentul de a rămâne un partener de încredere al sectorului forestier în promovarea investițiilor, a tehnologiilor moderne și a exporturilor cu valoare adăugată ridicată.



